Brandul Louis Vuitton foloseşte modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi fără acordul păstrătorilor de zestre culturală, se arată pe pagina de Facebook La Blouse roumaine. Prin campania "Give Credit" se cere ca brandul "să scoată piesele din colecţie până la obţinerea acordului din partea comunităţilor, cu creditarea originii".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Dragi comunităţi din Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub munte, Ţara Făgăraşului, Argeş, Sudul şi Centrul Transilvaniei şi orice persoană, colecţionar, artizan şi simplu iubitor, iubitoare a cămăşii şi portului specific Marginimii Sibiului, păstrat inclusiv în zonele unde au migrat oamenii din această regiune, va rugăm să ne sprijiniţi în noua campanie “Give Credit” (A da recunoaştere) ce are în centrul său utilizarea de către brandul Louis Vuitton a cămăşii de Mărginime in noua colecţie 2024, fără menţionarea originii şi acordul păstrătorilor de zestre culturală", potrivit mesajului publicat pe La Blouse roumaine

Publicul este solicitat să adauge fotografii cu cămaşa de Mărginime la această postare cu indicarea zonei şi dacă aveţi, o scurtă descriere în câteva rânduri, să ceară brandului Louis Vuitton să scoată piesele din colecţie până la obţinerea acordului din partea comunităţilor, cu creditarea originii, iar "dacă sunteţi organizaţi în cadrul unor asociaţii, fundaţii, grupuri de iniţiativă, companii etc, va rugăm să ne scrieţi mesaje de susţinere oficiale şi să le trimiteţi pe adresa contact@lablouseroumaine.io". 

Mesajul a fost trimis şi pe pagina brandului de mii de persoane. 

Bluza, creaţie a lui Nicolas Ghesquière, "vaporoasă, îmbracă o siluetă romantică cu detalii grafice pentru un look proaspăt, boem. Este confecţionată din in, într-o croială amplă, iar mânecile balon şi decolteul sunt accentuate cu inserţii de dantelă contrastantă. Talia şi manşetele sunt elastice pentru a sublinia volumul, în timp ce legăturile largi din piele adaugă dimensiune în partea din faţă", este descrierea bluzei pe site-ul Louis Vuitton. 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.