Actorul Mihai Călin, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, a explicat la Digi24 problemele financiare ale scenelor din Capitală, atrăgând atenţia că diminuarea bugetelor duce la probleme de personal şi la reducerea producţiilor din acest an.
"Am aflat că s-au tăiat nişte cheltuieli şi că teatrele sunt obligate deocamdată să folosească doar 30% din buget. Se promite ca la o eventuală rectificare bugetară, din toamnă, vor primi ce va fi necesar. Direcţia teatrului a fost pusă într-o situaţie fără ieşire”, a spus el.
Potrivit acestuia, la TNB, în afară de spectacolul "Neguţătorul din Veneţia", care este acum în lucru, şi un alt spectacol al lui Silviu Purcărete, nu se va mai lucra nimic până la finalul anului din lipsa fondurilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mihai Călin a adăugat că problemele sunt aceleaşi şi la alte instituţii de cultură.
"La Teatrul Mic, de câteva luni, au probleme foarte mari. Au fost crescute salariile nu doar pentru actori, ci şi pentru personalul tehnic, însă nu mai este buget de producţie”, a avertizat actorul.
Pe de altă parte, încă de la începutul anului, afirmă Mihai Călin, când a fost tăiat bugetul de la AFCN cu 30%, decizia a afectat arta independentă sau colaboratori de la alt teatru, pentru că teatrele, având fonduri reduse, sunt nevoite să plătească mai puţin pentru reprezentaţii.
Miercuri seară, actorii Mihai Călin şi Marius Manole au ieşit în faţa publicului, la finalul spectacolelor "Orchestra Titanic" şi "Viforul" de la TNB şi au povestit sutelor de spectatori despre situaţia dramatică prin care trec instituţiile de cultură, dar şi despre colegii de la tehnic disponibilizaţi în urma tăierilor bugetare. "Ne aflăm într-o situaţie foarte grea şi riscă să devină dramatică. De două zile, probabil din cauza unor tăieri de buget din Cultură, situaţia a devenit foarte grea, şi colegii noştri, cam 55 de oameni din corpul tehnic al Teatrului Naţional, care sunt angajaţi colaboratori printr-o firmă externă sunt daţi afară", a spus Mihai Călin, la finalul spectacolului "Orchestra Titanic".
"După cum ştiţi s-au tăiat foarte mulţi bani de la teatre şi de peste tot de unde se face artă. Ieri, 50 din colegii noştri au fost daţi afară, oameni fără de care acest teatru nu ar funcţiona. Rugăm, pe această cale, la Ministerul Culturii, să deblocheze acele posturi care există. Fără aceşti oameni, teatrul este blocat. Nu mai funcţionează nicio sală. "Pădurea spânzuraţilor", multe spectacole nu vor mai putea avea loc pentru că au fost daţi afară oameni care se ocupau de videoproiecţii, de lumini, sunet, noi n-o să putem funcţiona fără ei. Un popor fără cultură e uşor de îngenuncheat", a afirmat Marius Manole pe scena TNB.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...