"Caravana amintirilor din Gulag", o expoziţie itinerantă menită să familiarizeze publicul, prin intermediul unor mărturii ale deportaţilor şi ale victimelor regimului totalitar-comunist, cu suferinţele tragice prin care a trecut populaţia din stânga Prutului în perioada sovietică, va ajunge în perioada 9 - 19 iulie, de la Bucureşti spre Chişinău făcând câte un popas expoziţional de seară, între orele 17.00 - 21.00, la Focşani, Iaşi, Nisporeni, Plop (r. Donduşeni), Drochia, Hînceşti, Căuşeni, Cahul şi Avdarma (UTA Găgăuzia), anunţă Asociaţia pentru cultură şi arte Arbor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Avându-şi sorgintea din expoziţia „Rememorarea copilăriei: mărturiile deportaţilor basarabeni”, deschisă în 2022 la Arbor.art.room din Bucureşti, expoziţia se bazează pe o componentă de cercetare, pe documentarea efectuată de istoricii Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei în parteneriat cu Centrul de Excelenţă Institutul Pro Memoria, Institutul de Istorie al USM, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, în perioada 1991 - 2021, şi este realizată din perspectivă curatorială şi interdisciplinară, prin construirea unei instalaţii din mărturiile deportaţilor, cu fotografii, grafică, lucrări de artă, materiale audio şi video.

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Astfel, pentru o mai bună înţelegere a călătoriei deportaţilor spre exilul „pe vecie” şi a dramelor trăite pe pământ străin, Caravana prezintă, pe lângă mărturiile fotografice, scrise şi audio - în lectura actorilor Cristina Casian, Florentina Ţilea, Florina Gleznea, Ionuţ Vişan, Marius Turdeanu şi Richard Bovnoczki -, harta "Gulagul basarabenilor" (2022) de Ramona Iacob, animaţia "Mîţa fără nume" (2022) de Ghenadie Popescu, lucrările de artă "Familia Pascal şi Şalul mamei" (2024) de Vasile Raţă.

"Oamenii timpului" – „realităţile timpului”

"Pe la 3 de noapte a venit un detaşament de ostaşi ruşi, însoţit de un căpitan şi de preşedintele sovietului sătesc. Ne-au spus că suntem „ridicaţi” şi ne-au ordonat să urcăm în maşină. După câteva săptămâni de drum, fără apă şi fără mâncare, am ajuns în regiunea Omsk. Condiţiile de trai şi de muncă erau îngrozitoare, eram câte patru familii într-o baracă. Chinuiţi şi flămânzi, ne adunam seara şi ne săturam de plâns. Eram mereu cu gândul acasă. Cea mai mare frică ne cuprindea atunci când veneau la apel şi ne spuneau să ne luăm gândul de la Moldova. Nu aveam nicio speranţă că vom putea să ne întoarcem vreodată", este mărturia lui Tudor Cociu (n. 1930), originar din Hânceşti, deportat în 1949 împreună cu familia în regiunea Tiumen.

Motivul reprimării: familie de „chiaburi”

În perioada anilor 1940-1941, 1944-1953, pe lângă dramele care au urmat ocupaţiei Basarabiei de către URSS: război, foamete şi colectivizare forţată, basarabenii au cunoscut şi teroarea deportărilor în Siberia şi Kazahstan, înfăptuite de conducerea sovietică sub pretextul înlăturării din societate a persoanelor cu „origini nesănătoase”, din rândul păturilor înstărite, etichetaţi „culaci”. Deşi nu se cunoaşte cifra exactă a celor care au avut de suferit de pe urma represiunilor, estimările istoricilor se ridică la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 1940–1953. Oamenii au fost transportaţi în vagoane de marfă şi plasaţi în aşezări cu regim forţat de reşedinţă. Cei mai mulţi dintre deportaţi au decedat în timpul călătoriei şi în primii ani de exil, din cauza condiţiilor dure de trai. Munca era extenuantă, iar alimentele, puţine şi raţionalizate. Dincolo de tragismul acelui context istoric, poveştile de viaţă prezentate în această expoziţie dezvăluie „realităţile timpului”, percepţiile şi trăirile celor care au îndurat gulagul. Sunt nenumărate episoade ale suferinţei: momentul „ridicării” şi al călătoriei spre „aşezările speciale”, foametea şi gerurile aspre, mersul la şcoală şi învăţământul în limba rusă, umilinţele, violenţele şi abuzurile, moartea, în cele din urmă. Iar pe lângă acestea şi timbrul copilăriei, cu credinţele şi jocurile inerente vârstei.

„Caravana amintirilor din Gulag”

09 iulie – Bucureşti (Facultatea de Litere, str. Edgar Quinet nr. 5–7, sector 1)
10 iulie – Focşani (Piaţa Unirii)
11 iulie – Iaşi (CIAC Baia Turcească, str. Arhitect G.M. Cantacuzino)
12 iulie – Nisporeni (Casa Naţională, str. Alexandru cel Bun nr. 5)
13 iulie – Plop, Donduşeni (str. Arhanghelul Mihail nr. 4)
14 iulie – Drochia (Primăria, bd. Independenţei nr. 15A)
15 iulie – Hînceşti (Palatul de Cultură, str. Mihalcea Hîncu nr. 140)
16 iulie – Căuşeni (str. Alexie Mateevici nr. 9)
17 iulie – Cahul (Piaţa Independenţei)
18 iulie – Avdarma, UTA Găgăuzia (Muzeul de Istorie a satului Avdarma)
19 iulie – Chişinău (Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989 nr. 121A)

Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Ambasada Republicii Moldova în România, compania de teatru UNTEATRU, Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi cu sprijinul gazdelor expoziţiei – primării, consilii raionale, muzee, centre de artă şi teatre din România şi Republica Moldova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.