Autorităţile egiptene au deschis marţi publicului o serie de galerii din noul muzeu emblematic, însă colecţia regelui Tutankhamon şi bărcile solare îngropate lângă piramida lui Khufu nu au fost încă prezentate, în aşteptarea unei inaugurări grandioase mult întârziate, scrie Reuters.
Aflat în construcţie de peste 20 de ani, Marele Muzeu Egiptean (GEM) de lângă piramidele din Giza a fost programat iniţial să fie deschis în 2012, însă lansarea a fost amânată în mod repetat din cauza depăşirii costurilor.
Săptămâna trecută, prim-ministrul Mostafa Madbouly a anunţat o „deschidere de probă” înainte de inaugurarea oficială. Oficialii egipteni spun că o serie de lideri mondiali şi-au exprimat interesul de a participa la deschiderea oficială, dar nu au indicat când va avea loc aceasta.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Holul de intrare principal al muzeului, cu scara sa de statui faraonice şi o anexă pentru magazine, a fost deschis publicului în februarie 2023.
Toate sălile au fost clasificate în funcţie de dinastie şi fiecare va prezenta cel puţin 15 000 de artefacte. Totodată, sunt echipate cu tehnologie avansată şi dispun de prezentări multimedia pentru a explica viaţa vechilor egipteni, inclusiv a regilor săi, potrivit lui Eissa Zidan, director general al restaurării preliminare şi al transferului de antichităţi la muzeu. Una dintre săli va folosi realitatea virtuală pentru a explica istoria înmormântării şi dezvoltarea acesteia în Egiptul antic.
Ali Abu Dshish, membru al Uniunii arheologilor egipteni, care a participat marţi la deschiderea a aproape o duzină de galerii, a declarat că funcţionarea de probă a vastului muzeu a fost o dovadă că Egiptul are acum spaţiul necesar pentru a-şi expune antichităţile, inclusiv cele returnate de statele şi muzeele occidentale.
Este un „mesaj important că ne putem recupera antichităţile, care sunt răspândite în diferite ţări din lume”, a spus el.
Turismul este o sursă importantă de venituri în valută pentru Egipt. Guvernul a încercat să crească numărul turiştilor după ce s-a confruntat cu o lipsă de valută de lungă durată, exacerbată de şocurile externe.
Până în prezent, cele mai faimoase colecţii din Egipt au fost depozitate în Muzeul Egiptean din Piaţa Tahrir din Cairo, care a rămas nemodernizat şi nerenovat de la deschiderea sa în 1902.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.