Volumul "Lumea de sub noi. O călătorie în adîncul Pămîntului" de Robert Macfarlane, tradus de Daniela Rogobete, propune o explorare a relaţiei noastre cu întunericul, cu ceea ce se află în adâncul pământului şi al minţii noastre, potrivit editurii Polirom.
În această călătorie în „timpul profund”, care începe cu naşterea universului şi ajunge până într-un viitor post-uman, admirăm arta preistorică din peşterile marine norvegiene şi adâncurile albastre ale calotei glaciare din Groenlanda, vizităm tumulii din Epoca Bronzului şi labirintul catacombelor pariziene, examinăm reţelele fungice subterane prin care copacii comunică între ei şi "ascunzătoarea" în care vor sta deşeurile nucleare în următorii 100.000 de ani.
Păşind pe urmele umbrelor, vom afla poveştile multor exploratori, artişti, speologi, scafandri, visători şi criminali care au coborât în lumea de sub noi în căutarea „beznei cumplite din adâncul pământului”, cum spunea Cormac McCarthy.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dintr-un unghi de vedere geologic asupra planetei noastre, Macfarlane adresează o întrebare vitală şi tulburătoare: oare suntem nişte buni strămoşi pentru Pământul viitorului? De la primele pagini, până la concluzia încărcată de emoţie, "Lumea de sub noi" este un periplu în care se împletesc miracolele şi pierderea, teama şi speranţa. O carte ce ne va schimba felul în care privim lumea.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii la preţul de 39,9 lei.
"Lumea de sub noi este un portal de lumină în vremuri întunecate. Aveam nevoie de această carte despre frumuseţea din străfunduri ca să alinăm durerea ai cărei martori sîntem pe faţa pămîntului", potrivit The New York Times Book Review.
Robert Macfarlane este autorul mai multor cărţi despre natură şi oameni devenite bestselleruri, între care "Mountains of the Mind", "The Wild Places", "The Old Ways", "Landmarks" şi "The Lost Words" (împreună cu Jackie Morris).
Cărţile sale, distinse cu premii şi traduse în numeroase limbi, au fost adaptate pentru film, televiziune, radio, teatru şi muzică. În anul 2017, American Academy of Arts and Letters i-a decernat E.M. Forster Award for Literature. Este fellow la Emmanuel College, Cambridge. Prezentului volum i s-au decernat Wainwright Prize (2019) şi Stanford Dolman Travel Book of the Year Award (2020).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.