„Lumea Circului” de Nicolae Tonitza, pictat în 1925, are cea mai mare evaluare stabilită, între 90.000 şi 160.000 de euro, în Licitaţia de Primăvară organizată pe 29 martie, la InterContinental Athénée Palace, Sala „Regina Maria", de la ora 19.00.
Licitaţia de Primăvară cuprinde o selecţie excepţională de opere de artă semnate de Marii Maeştri ai Artei Româneşti, din diferite perioade şi stiluri: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu, Nicolae Dărăscu, Samuel Mutzner, Iosif Iser ori Gheorghe Petraşcu.
Cea mai valoroasă operă, semnată de Nicolae Tonitza, din licitaţia din 29 martie, este „Lumea Circului”, o serie de trei portrete distincte, a unei familii de artişti de circ, care are un preţ de pornire de 90.000 de euro. Seria de lucrări a făcut parte, în perioada interbelică, din colecţia marelui pasionat Leon Laserson, unul dintre cei mai semnificativi colecţionari ai lui Pallady, Tonitza, Petraşcu şi Ciucurencu. Laserson, originar din Letonia, stabilit în România în 1919, avea să devină în perioada interbelică unul dintre cei mai mari industriaşi ai domeniului petrolier. Întâi inginer la „Concordia”- Moreni, apoi la societatea petrolieră „Steaua Română”, îşi deschide din 1938, alături de fratele său, o societate de import de utilaje petroliere - o biografie ce justifică statutul financiar al unuia dintre cei mai înstăriţi colecţionari ai deceniilor 3 şi 4 - colecţia sa devenind „poate cea mai pretenţioasă ca valoare plastică din tot ce avem în Bucureşti, azi” - afirma cu admiraţie în 1945 Corneliu Baba. După 1945, tripticul a făcut parte succesiv din colecţiile F. Filip, Ilie Mirea şi Otilia Schaffer, participând totodată, de-a lungul timpului, la importante expoziţii retrospective. Este probabil singurul triptic cunoscut al lui Tonitza - însă poate fi lecturat şi drept trei lucrări distincte, înrudite prin tematică. Trei membri ai unei familii - mama, tata şi fiica lor, în acelaşi timp trei tipologii reprezentative pentru „geniul tristeţilor luxuriante”, alcătuiesc o lume de artişti ce se lasă privită - simultan cu propria lor privire înăuntru.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, importantul eveniment aniversar ocazionează apariţia unor capodopere semnate de maestrul Nicolae Tonitza, cunoscute şi celebrate în expoziţii muzeale. Artistul desăvârşit al portretelor de copii Nicolae Tonitza semnează „Fetiţa cu fundiţă roz”, un duios portret, încărcat de inocenţă şi curiozitate, de mari dimensiuni, având un preţ de pornire de 60.000 de euro.
Nicolae Grigorescu, Marele Maestru al artei româneşti, este prezent în Licitaţia de Primăvară cu trei opere: „Elisabeta Doamna în atelierul său”, „Odihnă” şi „Întoarcerea de la câmp”, între care una excepţională, de importanţă istorică. Apariţia operei „Elisabeta Doamna în atelierul său” reprezintă un eveniment în recuperarea artei româneşti din secolul al XIX-lea, după 75 de ani de interdicţii ideologice.
Opera, având un preţ de pornire de doar 40.000 de euro, provine din colecţia diplomatului Viorel Tilea, membru al marii familii transilvănene Raţiu, şi ministru plenipotenţiar al României la Londra între 1938 şi 1940, şi reprezintă varianta mai mică a operei realizate în circa 1880 pentru viitoarea Regină Elisabeta a României (înainte cu aproximativ un an ca România să devină Regat). În mod remarcabil, lucrul la această operă apare menţionat în corespondenţa dintre Nicolae Grigorescu şi Principesa Elisabeta în anul 1879.
O altă lucrare semnată de Nicolae Grigorescu, cu totul inedită, este pictura „Odihnă” - o reprezentare inocentă a unei pisici care se odihneşte. Opera are preţul de pornire de 15.000 de euro şi provine din colecţia istorică Theodor Burghele, reputat chirurg şi academician, iar în anii '70 preşedinte al Academiei Române (Dr. Burghele, a cărui statuie este ridicată în curtea spitalului din Bucureşti care îi poartă numele, a fost totodată, în ultimii ani ai vieţii sale, şi Ministru al Sănătăţii, precum şi medicul personal al lui Nicolae Ceauşescu). Ce are inedit această lucrare este subiectul – intră în categoria puţinelor configurări în ulei ale unor animale în opera lui Grigorescu (în afara cunoscutelor studii de bouleni), fiind, probabil, singura felină pictată de artist.
Cele 151 de opere semnate de Marii Maeştri ai Artei Româneşti – Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Francisc Şirato, Nicolae Vermont, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu, Oscar Han, Horia Bernea sau Constantin Piliuţă etc. pot fi vizitate, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviţă, din str. C.A. Rosetti nr. 5. Expoziţia este deschisă de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.