Legendara artistă japoneză Yayoi Kusuma, în vârstă de 88 de ani, care a făcut parte din aceeaşi generaţie cu Andy Warhol, va avea de duminică un muzeu la Tokyo. Celebritatea ei i-a determinat pe organizatori să restricţioneze intrarea la 200 de persoane în ziua inaugurării, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

O clădire cu cinci etaje, din suburbiile oraşului Tokyo, fără personalitate, va fi dedicată lucrărilor artistei, care au suscitat un imens interes încă înainte de ianugurare. 

Muzeul este dedicat artistei avangardiste a cărei carieră de 60 de ani cuprinde zeci de mii de lucrări cu nenumărate buline. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Aceste motive artistice ale lui Kusuma vor fi predominante în muzeu, de la intrare, la fel şi în lift sau pe pereţii de sticlă de la toaletă. 

Celebritatea ei, ajunsă acum la vârsta de aur, potrivit criticilor, a făcut ca reprezentanţii muzeului să restricţioneze numărul de vizitatori la un grup de 50 de persoane de patru ori pe zi pentru un tur de 90 de minute fiecare. 

Kusuma şi-a transformat obsesiile în culori şi instalaţii începând din anii 1950, când a făcut parte din aceeaşi generaţie a artiştilor din New York care a dat-o pe Georgia O'Keeffe, cea care i-a inspirat pe Andy Warhol şi pe ea însăşi. 

Însă doar în ultimele două decenii lucrările semnate Yayoi Kusuma au atras admiraţia, câştigând titlul de artistul preferat al anului 2014, în acelaşi an în care o lucrare de-a sa a fost vândută cu 7,1 milioane de dolari (5,3 milioane de lire sterline). 

Muzeul
Muzeul "Yayoi Kusuma"

Spaţiile deschise ale muzeului, pereţii albi şi liniile curbe formează un decor minimalist pentru zecile de picturi colorate sau alb-negru care acoperă pereţii celor două galerii principale. 

Expoziţia inaugurală, "Creation is a Solitary Pursuit, Love is What Brings You Closer to Art", deschisă de la 1 octombrie 2017 până în 25 februarie 2018, cuprinde cele mai recente lucrări ale artistei împărţite în două secţiuni: "My Eternal Soul" este o colecţie de mari picturi acrilice - unele nevăzute până acum - în culori aprinse pe care Kusama le-a început în 2009 şi "Love Forever", care este formată din 50 de pânze desenate cu maker care reflectă fascinaţia ei pentru repetiţie şi abundenţă. 

Yayoi Kusuma este o artistă şi scriitoare japoneză, născută pe 22 martie 1929, în Matsumoto. De-a lungul carierei sale ea a făcut pictură, colaje, sculptură, instalaţii, cele mai multe reflectând predilecţia ei pentru culori psihedelice, repetiţie şi şabloane. 

Este o precursoare a pop-art-ului şi a mişcărilor minimaliste şi femeniste în artă, Kusuma influenţându-i pe contemporani ca Andy Warhol, Claes Oldenburg şi George Segal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.