Reporterii de la postul de televiziune BFM au decis luni să nu mai transmită informaţii despre acţiunile mişcării "vestelor galbene" în semn de protest faţă de agresiunile în care au fost implicaţi colegi de-ai lor în weekend, potrivit Le Monde.
François Pitrel, preşedintele Societăţii jurnaliştilor (SDJ), a explicat: "Ne pot critica, dar să loveşti jurnalişti care acoperă un subiect, este mai mult decât putem tolera într-o democraţie. Aceste violenţe sunt faptele unei minorităţi a manifestanţilor, dar sunt sistematice de săptămâni: insulte, ameninţări, agresiuni...".
Sâmbătă, o echipă de jurnalişti a BFM-TV şi gărzile lor de corp au fost bătuţi în timpul unei manifestaţii a "vestelor galbene" la Rouen. "Voiau să-i linşeze", insistă Pitrel. Dacă agenţii de securitate nu erau acolo, probabil că ar fi sfârşit la spital".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În aceeaşi zi, pe bulevardul Champs-Elysées din Paris, un alt reporter a fost rănit de petarde "destul de puternic încât i-a provocat arsuri", povesteşte Pitrel. În ambele cazuri, manifestanţii "identificaseră" că jurnaliştii lucrează pentru BFM-TV.
Luni dimineaţă, a avut loc o şedinţă internă la BFM-TV, subiectul principal fiind condiţiile de siguranţă. Jurnaliştii ar trebui să îşi reia activitatea în timpul săptămânii, conform actualităţii, după "boicotul" de luni, menit "să marcheze o lovitură", a precizat preşedintele SDJ.
"Având în vedere ceea ce s-a petrecut în acest weekend şi în cele precedente, această decizie este de înţeles", a reacţionat directorul general al postului de televiziune, Hervé Béroud, pentru Agence France-Presse (AFP), estimând că "această expresie a violenţei contra jurnaliştilor, şi în special împotriva canalului, este inedită".
Pe de altă parte, un reporter a invocat "presiune" menţinută din partea conducerii postului pentru ca BFM-TV să rămână lider de audienţă faţă de concurentul LCI, care are de asemenea un rating în creştere.
Directoarea redacţiei, Céline Pigalle, recunoaşte "presiunea enormă" creată de concurenţa altor posturi de ştiri şi a reţelelor sociale. Dar ea îşi asumă formatul istoric al BFM-TV, de trasmitere a ştirilor în direct. "Ceea ce face ca lucrurile să fie insuportabile pentru jurnalişti pe teren este această mişcare care dureată de două luni şi jumătate, cu asemenea agresiuni. În acelaşi timp, ce am spune dacă nu am lua în considerare această situaţie care pune multe întrebări concetăţenilor noştri?", estimează ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.