Istoricul şi criticul de artă Pavel Şuşară a acuzat, pe Facebook, că în expoziţia "Victor Brauner. Între oniric şi ocult" de la Muzeul Naţional de Artă al României sunt expuse falsuri "la limita ridicolului". Managerul MNAR, Călin Stegerean, precizează, la solicitarea News.ro, că lucrările provin din colecţii ale muzeelor dar şi particulare din România şi din Franţa. Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România a sesizat Ministerul Culturii în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pavel Şuşară, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România (AEEAR), a făcut, în acest caz, o sesizare la Ministerul Culturii solicitând "constituirea unei comisii de experţi", cu "participarea unui expert internaţional în opera lui Victor Brauner, pentru clarificarea acestui fapt inadmisibil". Criticul de artă subliniază că "falsurile şi lucrările îndoielnice sunt exclusiv în expoziţia Brauner". 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Trei expoziţii de neratat la MNAR, Romul Ladea, Zoe Vida Porumb şi Victor Brauner. Din păcate, iar aici nici nu ştiu dacă este vorba doar despre o incompetenţă impardonabilă sau, la fel de grav, despre o manevră conştientă de spălare a unor lucrări şi de manipulare, prin ricoşeu, a pieţei de artă, adică pur şi simplu de complicitate, un număr semnificativ de lucrări, peste numărul degetelor de la o mână, sunt falsuri la limita ridicolului. O asemenea alterare a unui act cultural major, comisă de o instituţie  publica de vârf, aşa cum este MNAR-ul, nu poate fi trecută cu vederea nici de Ministerul Culturii, dar nici de instituţiile care trebuie să investigheze asemenea tipuri de infracţiuni", a scris Pavel Şuşara pe Facebook. 

Răspunsul MNAR:

Muzeul Naţional de Artă al României a transmis un punct de vedere: "Având în vedere solicitările mass media cu privire la acuzaţiile apărute în reţelele de socializare cu privire la existenţa unor falsuri în expoziţiile Romulus Ladea, Zoe Vida Porumb şi Victor Brauner, comunicăm următoarele: Expoziţia Romulus Ladea a fost organizată cu lucrări din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României şi a altor muzee din ţară, precum şi din colecţia familiei; Expoziţia Zoe Vida Porumb a fost organizată cu lucrări puse la dispoziţie de artistă; Expoziţia Victor Brauner a fost organizată cu lucrări din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României, a Centrului Pompidou, Muzeul de Artă Modernă Saint Etienne, Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Strasbourg, din colecţii particulare din România şi Franţa. Pentru acestea s-au avut în vedere autentificări ale unor experţi recunoscuţi şi prezenţa lor în surse bibliografice care nu a fost contestată în lucrări cu caracter ştiinţific". 

"Prin urmare, Muzeul Naţional de Artă al României nu a luat cunoştinţă până în prezent de existenţa unor falsuri în expoziţiile pe care le-a organizat", a subliniat instituţia. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.