Serhii Jadan vorbeşte fără emfază, dar răspicat despre lumea în care îşi scrie poezia şi proza, o lume a războiului şi a căutării identităţii naţionale, într-o Ucraină mai întâi ieşită din narativul sovietic, apoi împărţită, odată cu proclamarea republicilor separatiste Lugansk şi Doneţk şi cu anexarea Crimeei de către Rusia. A scris despre oraşul post-sovietic al anilor 1990, a ţinut un Jurnal al războiului de gherilă din Lugansk, a scris versuri pentru trupe rock, ba chiar cântă într-o astfel de trupă, Sobaki v Kosmosi. New Yorker l-a numit ”bardul Ucrainei de est”, dar scriitorul din Harkov nu se regăseşte, în general, în etichete. Jadan a fost unul dintre personajele centrale ale EuroMaidanului, acolo unde a înţeles că Ucraina are nevoie să spună ea însăşi Europei cine este şi ce i se întâmplă, dacă nu vrea să rămână tributară unor reprezentări manipulate de Rusia. Noua cultură a Rusiei, spune Serhii Jadan, este una a revanşismului, născut după Războiul Rece, iar singura alegere a Ucrainei rămâne cea dintre ”tancul rusesc şi Uniunea Europeană”. Serhii Jadan a fost la Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara, unde a citit din romanul ”Jazz în Donbas”, recent tradus în limba română, şi unde a acordat acest interviu agenţiei de presă News.ro.
Ceea ce se petrece acum în Ucraina este această căutare dificilă şi dureroasă a identităţii
Magda Grădinaru: Serhii Jadan, aţi scris un roman, recent tradus în limba română, a cărui primă temă este cea a întoarcerii acasă. Protagonistul, Gherman, părăseşte oraşul mare, Harkov, pentru a reveni într-un mic orăşel, post-sovietic, din estul Ucrainei, în regiunea Donbas. Nu cred că Donbasul e o alegere întâmplătoare. Ce înseamnă această regiune pentru dumneavoastră şi ce înseamnă ea pentru Ucraina?
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Serhii Jadan: Acest roman a fost scris ceva mai demult, acum vreo şapte ani. E scris din perspectiva unei Ucraine complet diferite şi din perspectiva unul alt Donbas decât cel de acum, Donbasul de dinainte de război. Probabil că acum nu aş putea să scriu o asemenea carte. Un roman pe care l-am scris şi care a apărut acum două luni se referă la un Donbas cu totul diferit, este vorba despre război. Ce înseamnă pentru mine Donbasul ? Este locul meu de origine, locul unde m-am născut. Da, este un roman despre întoarcere. Este o întoarcere geografică, eroul principal se întoarce în oraşul său natal, dar este şi o întoarcere metafizică, pentru că omul se întoarce către sine însuşi. Eroul principal nu se întoarce doar geografic acasă, ci se întoarce şi în timp.
M.G. : Există şi acest plan secundar, în care putem citi o metaforă, aceea a ţării care se întoarce la sine? Acţiunea romanului este în anii 1990.
Serhii Jadan: Probabil că e prea mult spus, nu am încadrat acest subiect atât de larg. Mai degrabă pot să spun că e vorba despre o situaţie în care omul se caută şi se găseşte pe sine, caută să îşi găsească locul în viaţă.
M.G.: Lumea de după sovietism, aşa cum o şi surprindeţi în această carte, este una fără reguli clare, fără eroi, cu mici exerciţii zilnice de supravieţuire. Cât de posibil e să ai un parcurs onest într-o astfel de lume ?
Serhii Jadan: Să te păstrezi pe tine, să îţi păstrezi identitatea, întotdeauna se poate. Chiar şi în cele mai groaznice, mai dificile situaţii omul are întotdeauna o alegere de făcut, să rămână fidel propriului eu sau să-şi piardă această legătură cu sine. Într-adevăr, în roman sunt multe momente în care sunt descrise aceste situaţii, în care omul ar putea să se piardă pe sine. Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina poate fi descris aşa, că sunt încercări ca oamenii să se păstreze pe sine, să nu îşi piardă identitatea.
M.G.: După destrămarea Uniunii Sovietice, aceste state din fosta Uniune şi-au pierdut identitatea. Asta s-a întâmplat şi la nivel micro, al individului. A reuşit Ucraina să pună ceva în locul acestei identităţi sovietice, pentru ca locul să nu rămână gol?
Serhii Jadan : Ceea ce se petrece acum în Ucraina este această căutare dificilă şi dureroasă a identităţii, a specificităţii, căutarea identităţii naţionale, a celei istorice, a celei din plan social, politic. Este un proces dificil, îndelungat şi dureros de decolonizare, cel în care îţi dai seama că acel sistem de valori care a fost propus şi care a evoluat multă vreme conţine valori care nu îşi aparţin neapărat. Este un proces dureros, mai ales pentru persoanele mai în vârstă: ai crescut într-un anumit sistem de valori, e vorba de un sistem de siguranţă, în care erai confortabil şi la un moment data apar dezvăluirile şi îţi dai seama că o bună parte din acele valori sunt pseudo-valori, sunt false. Este extrem de inconfortabil să ieşi dintr-o asemenea situaţie, dar cred că este un proces ireversibil, pentru că nu poţi trăi călăuzindu-te după valori false.
M.G. : În Jurnalul din Lugansk, spuneţi, şi citez inexact, că statul post-totalitar ne dă dreptul la infantilism politic şi paradoxuri sociale. Pentru cât timp are o ţară ieşită din totalitarism acest drept, înainte de a intra într-o depresie cronică sau, mai grav, într-o formă de schizofrenie? Ucraina a trecut de această etapă?
Serhii Jadan : Eu cred că Ucraina este în plin proces de a depăşi acest infantilism. Societatea se maturizează şi deja se îndepărtează de acest infantilism. Din nou, vorbim despre un proces extrem de dificil. Infantilismul este foarte comod, de pildă, te uiţi la televizor şi crezi tot ceea ce vezi, dar nu ai un proces de reflecţie, de asumare a lucrurilor, o dezbatere interioară a lucrurilor pe care le vezi. Infantilismul se traduce prin faptul că altcineva ia decizii în locul tău, altcineva hotărăşte ce trebuie să faci, altcineva gândeşte pentru tine.
M.G. : E acelaşi mecanism ca în comunism.
Serhii Jadan : Ca în orice fel de societate totalitară.
M.G. : Aţi scris Jurnalul din Lugansk în 2014, dacă nu mă înşel, la scurt timp după ce grupurile pro-ruse au anuntat crearea celor două republici, Doneţk şi Lugansk. Cum arăta atunci conflictul?
Serhii Jadan : Era chiar începutul acţiunilor armate, aprilie 2014, era o situaţie haotică şi nu era limpede cum se va finaliza. Îmi aduc aminte de cele două zone, deja clădirile principale erau în mâinile separatiştilor, dar în continuare ele rămâneau oraşe ucrainene. Se vedea cum aceste teritorii sunt cuprinse de război şi nu era clar cum poţi pune capăt acestei ameninţări. Se vedea aproape cu ochiul liber cum se produce manipularea conştiinţei de masă.
M.G.: Ce ar fi putut atunci să facă Ucraina, încât rezultatul azi să fie altul?
Serhii Jadan : Da, sunt convins că puteau fi luate măsuri, pentru a nu se ajunge la aceste enclave separatiste. Eu cred că şi Crimeea trebuia apărată şi nu lăsată să fie luată. Acum, cu mintea de pe urmă, gândind retrospectiv, lucrurile par mai simple şi se vede ce s-ar fi putut face. E uşor să faci pe analistul, dar atunci când lucrurile sunt în plină desfăşurare este mult mai dificil să le faci faţă şi să le gestionezi.
M.G. : Vedeţi o întoarcere a celor două la Ucraina?
Serhii Jadan : Nu am niciun dubiu, este vorba despre două teritorii ucrainene şi nu avem niciun motiv pentru a le abandona.
M.G.: Ce rol a jucat şi joacă limba în acest război? Unul dintre principalele argumente în declararea celor doua republici independente, Lugansk şi Doneţk, a fost oprimarea lingvistică.
Serhii Jadan : Acest argument se sparge de un contra-argument: de partea Ucrainei luptă foarte mulţi care vorbesc limba rusă, ca limbă principală. Când Putin spune că apără drepturile vorbitorilor de limbă rusă, de fapt minte. E primul război din istoria Rusiei, în care Rusia luptă cu cei care vorbesc limba rusă. Rusia şi separatiştii de limbă rusă se luptă cu vorbitorii de limbă rusă din Ucraina. Este un truc propagandistic, războiul nu a început din motive lingvistice şi cred că în Ucraina nu există temei pentru un război care să fie motivat lingvistic. De 25 de ani trăiesc în Harkov şi este un oraş în care se vorbeşte preponderent limba rusă. Eu vorbesc bine şi ucraineana, majoritatea covârşitoare a timpului vorbesc în limba ucraineană şi nu am probleme din aceste motiv.
M.G.: Şi Harkovul a fost la un moment dat într-o situaţie dificilă.
Serhii Jadan: Cred că în Doneţk şi Lugansk nu erau motive reale să treacă sub controlul separatiştilor, pentru că motive reale pentru separare, pentru izolare nu erau nici în cele două regiuni, nici în Harkov şi nici în Odessa. Au fost grupuri social-politice care au dorit izolarea, dar nu aveau totuşi un fundament solid.
Va trebui să ne învăţăm să spunem noi despre noi cine suntem şi ce ni se întâmplă
M.G.: Revin puţin la Gherman, personajul din Jazz în Donbas. Spune el la un moment dat că nu i-a plăcut niciodată să citească ilustrate, cărţi poştale. Ca şi cum ar fi mereu ceva în plus, care nu se vede ca obiect în imagine şi care e foarte semnificativ. Ce îi scapă Europei din ilustrata aceasta a Ucrainei?
Serhii Jadan: Eu am destul de des prilejul de a vorbi în ţări europene şi ceea ce cred este că europenii au o imagine destul de slabă, de neformată despre ce reprezintă Ucraina. Impresiile sunt formate pe bază de stereotipuri şi mă tem că în mare parte este vorba despre clişee formate de propaganda rusă. De exemplu, stereotipurile că Ucraina nu este un stat de sine-stătător, că e o colonie rusească, că ucrainenii nu au limbă proprie, că nu au istorie, cultură proprii. E un sindrom post-imperial clasic. Din păcate, nici Ucraina nu face prea multe pentru a schimba aceste reprezentări. E poate paradoxal ceea ce spun, dar pentru noi lucrurile abia încep. Ne adunăm forţele şi începem, practic, de la zero, ca societate, ca ţară. Va trebui să ne învăţăm să spunem noi despre noi cine suntem şi ce ni se întâmplă. Este un lucru care, deşi este evident, nu este atât de bine vizibil. Nouă, în Ucraina, ni se pare că problemele cu care ne confruntăm ar trebui să fie clare tuturor, dar ele rămân totuşi probleme noastre şi răspunsul nu se găseşte în afară.
M.G.: Sunteţi una dintre figurile culturale ale Euromaidanului. Astăzi, la trei ani după, Ucraina a pierdut Crimeea, are acest conflict îngheţat despre care am vorbit în estul ţării, iar situaţia politică nu pare mai simplă. Discursul politic se mişcă între aceleaşi două mari borne: lupta contra Rusiei şi vocaţia pro-europeană. Sunt acestea două şi temele mari de pe agenda socială?
Serhii Jadan: De fapt, e o singură bornă. Rezistenţa în faţa Rusiei este, în acelaşi timp, şi un vector pro-european. Rusia nu ne lasă cale de alegere. Dacă vrem să rămânem o ţară independentă, nu avem altă cale de urmat decât să ne orientăm spre Europa. Chiar şi ucrainenii care sunt indiferenţi la problematica europeană înţeleg că au, până la urmă, de făcut această opţiune: sau tancurile ruseşti, sau Uniunea Europeană.
M.G.: Orăşelul din cartea de la care am pornit dialogul nostru, Serhii Jadan, este unul-frontieră, dar frontiera nu e propriu-zis funcţională. Putem extrapola această metaforă la nivelul întregii Ucraine?
Serhii Jadan: Trebuie să ne întoarcem la ideea cu care am început acest interviu: acest roman a fost scris înainte de război, când multe dintre întâmplări aveau un caracter mai degrabă decorativ. Multe dintre elementele care definesc un stat erau ca decorurile din teatru. De exemplu, decorativă în felul acesta a fost frontiera de stat. Acelaşi lucru se poate spune despre clasa politică, organele de ordine aveau tot un caracter decorativ şi când a izbucnit conflictul, în 2014, s-a constatat că nimic din ceea ce făcea parte din acest sistem de decoraţiuni nu funcţionează, că prin această graniţă se pot aduce coloane de transport cu armament, că poliţia nu îşi apără cetăţenii, ci pe agresori, că politicienii nu lucrează pentru ţară, ci pentru agresori. În 2014 a început o transformare, o schimbare majoră în ceea ce priveşte ţara. E ca în jocurile de copii, când desfaci toate piesele şi faci o altă casă. Noi, acum, suntem în această ipostază,a unei construcţii pe care trebuie să o ridicăm. Sensul pe care îl dăm anumitor lucruri se schimbă fundamental.
Lucrurile nu au început cu Ucraina, ci au început încă în anii 1990. E interesant de văzut cum se transpune în plan cultural acest revanşism
M.G.: Am citit recent o carte a lui Arkady Ostrovsky, premiată cu Orwell Prize, în care acesta spune că atât Rusia, cât şi Statele Unite şi-au pierdut semnificaţia, după Războiul Rece. Aveau nevoie de un nou narativ. A reuşit Putin să inventeze această nouă poveste a Rusiei?
Serhii Jadan: Eu nu sunt nici politician, nici politolog, de aceea mi-e greu să comentez acţiunile lui Putin, dar nu trebuie să fii politolog ca să fii de acord cu această afirmaţie, pentru că poate că în Europa şi Statele Unite s-a terminat Războiul Rece, dar nu şi în Rusia. Din anii 1990, putem să ne aducem aminte destul de multe situaţii, de exemplu Transnistria, ce s-a întâmplat în Georgia, cele două războaie din Cecenia. Din 1990 încoace, Rusia s-a aflat mereu într-o stare de mobilizare, de război. Asta şi diferenţiază Rusia de celelalte ţări post-sovietice: tendinţa de refacere a imperiului, care ne pune pe noi, fostele republici, în situaţie de conflict.
M.G.: Vocaţia aceasta imperialistă, mesianică, despre care vorbiţi este una exclusiv politică, sau e şi la nivelul societăţii?
Serhii Jadan: Îmi aduc aminte foarte bine de reacţia pe care ruşii au avut-o la anexarea Crimeei, în martie 2014 şi acolo vorbim despre o reacţie a societăţii, nu doar despre una politică. Mi se pare că a fost o reacţie cinică şi care face puţină cinste, o euforie fără margini că ţara lor a luat o parte a unui teritoriu străin, o bucurie pentru un act josnic şi asta nu era doar din partea celor care îl susţin pe Putin şi cred că acest lucru va fi de neiertat. Este, din nou, un subiect extrem de dureros. În Ucraina nu a fost o rusofobie de masă. Au fost şi sunt şi grupuri naţionaliste, dar suntem conştienţi de faptul că există Rusia, că ne este vecină, un vecin destul de incomod, dar asta nu înseamnă că trebuie să îl urăşti. Dintr-o dată, acest vecin îţi ia o bucată de teritoriu. Şi dacă se va pune capăt războiului, relaţiile dintre ţările noastre vor rămâne sensibile multă vreme. Şi la nivel uman, pentru că cei care au trecut printr-un război nu se pot întoarce niciodată la starea de dinainte. Mulţi cetăţeni ai Rusiei cred că nici nu îşi dau seama cât de multe s-au schimbat. Pentru ei, la nivel de popor, li se pare că totul se rezumă la cearta dintre politicieni, la antagonisme între preşedinţi, dar cred că face parte din acel infantilism despre care vorbeam înainte, când pui toată responsabilitatea pe umerii preşedintelui, numai că, de fapt, infantilismul nu te fereşte de responsabilitate. Dacă observaţi, ruşii, atât la ei acasă, cât şi în afară, nu numesc acest conflict un conflict ruso-ucrainean, ei spun că este un conflict între America şi Rusia şi Ucraina aici nu are identitate, nu este subiect de drept.
M.G.: Aceeaşi temă ca în Georgia.
Serhii Jadan: Lucrurile nu au început cu Ucraina, ci au început încă în anii 1990. E interesant de văzut cum se transpune în plan cultural acest revanşism. În Rusia, încă din anii 1990 s-a născut această cultură a revanşei. Am putea să o numim, dacă vreţi, cultura noului imperialism. Ca să punem în balanţă, extrema cealaltă este liberalismul, acel liberalism care îşi are originile în perestroika şi Glasnost şi care, imediat după destrămarea U.R.S.S., a fost mainstream o bună bucată de vreme. Putem să spunem că deja în anii 2000, revanşismul a învins, inclusiv în plan cultural. Rusia şi-a creat o nouă faţă, şi în teatru, în cinematografie. Au fost simulacre care au răspuns cumva unui sentiment de disconfort, unui vid pe care l-au umplut cu această nouă cultură: ”Pe noi ne-au nedreptăţit, ni s-a luat Crimeea, ni s-a luat Caucazul şi zona Baltică şi trebuie să le recuperăm”.
M.G.: Spuneţi că o parte grea a războiului este cea culturală.
Serhii Jadan: Aşa este şi în acest plan cultural-informaţional, războiul ia forme chiar mai agresive. Rusia înţelege că în momentul actual pierde Ucraina şi înţelege că a pierdut fereastra de oportunitate în care ar fi putut veni cu trupe până în Kiev. Ce rămâne de făcut? Să lupţi pentru creiere. Este un război la scară foarte largă şi se poartă cu mare intensitate.
M.G.: V-aţi gândit vreodată să plecaţi din Ucraina, să emigraţi?
Serhii Jadan: Nu, niciodată. Nici nu m-am gândit la aşa ceva. În Ucraina lucrurile sunt abia la început şi este un loc extrem de interesant unde să te afli şi să trăieşti.
Serhii Jadan s-a născut în 1974, la Starobilsk, Ucraina. Poet, romancier, traducător, dar şi muzician, Jadan a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Harkov în 1996. S-a implicat în acţiunile organizate pentru obţinerea independenţei Ucrainei încă din timpul studenţiei. Este un veteran al EuroMaidanului, participând activ la proteste. Îşi face debutul în 1995, cu Generalul Iuda. În acelaşi an publică volumul de poezie Citate, urmat de Pepsi (1998). În 2003 îi apare volumul de proză scurtă Big Mac, urmat de romanele Depeche Mode (2004), Anarchy in the UKR (2005) şi altele. În 2014 a publicat antologia de nouă povestiri şi treizeci de poeme Mesopotamia. Romanul Anthem of Democractic Youth (2006) a fost pus în scenă la Teatrul Naţional „Ivan Franko” din Kiev. Din 1999 până în 2017, Serhii Jadan a primit peste 20 de premii şi distincţii atât în Ucraina, cât şi în străinătate. Versurile lui au fost puse pe muzică de cele mai cunoscute formaţii rock din Ucraina, iar volumele sale au fost traduse în peste 15 limbi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
