INTERVIU - Florin Stoican, geolog şi conservaţionist, despre soluţii de conservare a biodiversităţii: "Bucureştiul s-a dezvoltat haotic, s-a distrus mult spaţiu verde, s-a construit în parcuri şi păduri". Ce spune despre animalele sălbatice din oraşe

Florin Stoican, geolog, conservaţionist, co-fondator al Parcului Naţional Buila Vânturariţa şi al Parcului Natural Văcăreşti şi unul dintre iniţiatorii proiectului Centura verde a Bucureştiului, a vorbit, într-un interviu acordat News.ro, despre cât influenţează omul natura şi mediul, despre politicile de mediu şi care ar fi soluţiile pentru conservarea biodeversităţii, despre faptul că în Parcul Văcăreşti sunt "peste 175 specii, adică jumătate din numărul de specii din România". El spune că Bucureştiul este deja sufocat de gropile de gunoi deoarece "avem doar 11% rată de reciclare", cifră nerealistă după părerea sa, dar şi că "nu reuşim să prioritizăm conservarea nici măcar în ariile naturale protejate". De oameni depinde menţinerea unui mediu sănătos şi sigur, spune Florin Stoican care aminteşte că "un urs care s-a învăţat că e mai uşor să găsească hrană aproape de oameni e un urs condamnat". "Bucureştiul s-a dezvoltat haotic, s-a distrus mult spaţiu verde, s-a construit în parcuri şi păduri, râurile şi lacurile sunt mai toate ignorate", subliniază expertul. Cu toate că România are "nişte atuuri care o detaşază dintre ţările UE în ceea ce priveşte biodiversitatea şi o situează pe poziţie de lider în acest domeniu: cinci regiuni biogeografice, 60% din pădurile virgine şi peste jumătate din populaţia de carnivore mari ale UE şi cea mai întinsă arie protejată a Europei (Delta Dunării)", aceste avantaje nu sunt valorificate, conservate, ci ignorate.

La Climate Change Summit, care va avea loc în zilele de 19 şi 20 octombrie, în Bucureşti, Florin Stoican va vorbi despre soluţii pentru conservarea biodiversităţii. 

Peste 1500 de participanţi, alături de inovatori, antreprenori, cercetători, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi de business sau ai societăţii civile, precum şi oficiali guvernamentali şi din administraţia publică, sunt aşteptaţi la cea de-a doua ediţie a Climate Change Summit, cel mai amplu eveniment din Europa Centrală şi de Est dedicat schimbărilor climatice. Acesta va transforma Bucureştiul pe 19 şi 20 octombrie în kilometrul zero al soluţiilor sustenabile.

Dacă prima zi a evenimentului, care va avea loc la Opera Naţională, aduce în faţa participanţilor peste 50 de speakers, români şi internaţionali, în paneluri şi discuţii despre un viitor sustenabil, cea de-a doua zi a Climate Change Summit aduce conferinţe, workshopuri şi mese rotunde în peste 20 de locaţii din Bucureşti, pentru a explora şi modela viitorul. Teme precum inovaţii din domeniul sustenabilităţii, politici climatice, finanţări verzi şi economie circulară, conservarea naturii şi acţiuni concrete în lupta împotriva schimbărilor climatice se regăsesc pe agenda evenimentului. 

Cu un program plin de evenimente şi înscrierile pentru participare deschise, Climate Change Summit invită publicul larg să se alăture iniţiativei de a combate efectele schimbărilor climatice pe climatechange-summit.org. 

Redăm integral interviul acordat de Florin Stoican News.ro

News.ro: La Climate Change Summit veţi vorbi despre soluţii pentru conservarea biodiversităţii. Care este cea mai protejată zonă din punct de vedere al biodiversităţii în România şi care este cea mai puţin protejată? Unde greşeşte România cel mai mult şi la ce capitol: păduri, ape?

F.S.: Din păcate, nu putem vorbi în România decât despre protecţie teoretică. Ne mândrim şi ne lăudăm cu ariile protejate şi cu natura României, dar concret nu prea facem multe pentru ele. Aşa că nu avem un exemplu de cum ar trebui să arate o arie naturală protejată. Diferenţa dintre teorie şi practică este uriaşă.
România are nişte atuuri care o detaşază dintre ţările UE în ceea ce priveşte biodiversitatea şi o situează pe poziţie de lider în acest domeniu: suntem singura ţară UE care are 5 regiuni biogeografice, 60% din pădurile virgine şi peste jumătate din populaţia de carnivore mari ale UE sunt la noi, tot la noi este şi cea mai întinsă arie protejată a Europei (Delta Dunării).

Avem o reţea de arii naturale protejate care cuprinde 24% din teritoriul naţional, cu parcuri naţionale şi naturale, rezervaţii şi monumente ale naturii, situri Natura 2000, arii naturale de interes internaţional, avem o legislaţie pentru acestea, avem instituţii dedicate bunei conservări şi administrări a acestora.

Le avem dar ce facem cu ele? În cele mai multe cazuri mai nimic. În foarte multe cazuri oamenii nici nu ştiu ca au ajuns într-o arie naturală protejată. Doar parcurile şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării au administraţii cu personal dedicat şi ceva resurse pentru conservarea naturii. Iar cu excepţia Deltei Dunării, care este susţinută cu resurse de la bugetul de stat, restul parcurilor nu primesc niciun sprijin financiar de la statul român, ci sunt susţinute de către instituţiile cărora le-a fost încredinţată administrarea. Iar unele dintre acestea sunt în conflict de interese, cum este cazul RNP Romsilva, care administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale în acelaşi timp cu administrarea pădurilor şi resurselor acestora, din exploatarea cărora obţin venituri şi profit. Iar în ceea ce priveşte rezervaţiile şi siturile Natura 2000 situaţia este şi mai tristă din perspectiva resurselor şi managementului. Teoretic de acestea se ocupă Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, dar dacă ne uităm că aceasta are doi, trei oameni în fiecare judeţ, care ar trebui să se ocupe de managementul a zeci de arii care au zeci de mii de ha, realizăm că suntem departe de conservare şi management eficient, ci doar acoperim un act formal-birocratic.

Greşim la fel şi la ape şi la păduri, fiindcă nu reuşim să prioritizăm conservarea nici măcar în ariile naturale protejate, ci o amestecăm cu exploatarea economică a resurselor, care în multe cazuri din păcate are chiar prioritate. Până nu vom prioritiza conservarea, înţelegând că aceasta ne poate aduce avantaje mult mai mari pe termen lung, doar ne vom juca de-a conservarea, în timp ce vom rămâne captivi exploatării intensive a resurselor naturale şi iluziei că aceasta e una sustenabilă.

Cât mai are Bucureştiul până va fi sufocat de gropile de gunoi?

F.S.: Cred că e deja sufocat. Producem mult mai multe deşeuri decât suntem în stare să gestionăm. Şi o facem şi cel mai prost din toată UE, aruncând la groapă şi pe lângă ea cam tot ce producem. Avem doar 11% rată de reciclare şi nici în această cifră nu cred, fiindcă nu cred în raportările autorităţilor. Avem foarte multe gunoaie împrăştiate pe maidane, prin păduri, în râuri, peste tot. Nu avem o staţie de tratare a apelor care să facă faţă cantităţilor uriaşe de ape menajere, care ajung în Dâmboviţa, Argeş, Dunăre, Deltă şi Marea Neagră. Aerul e foarte poluat şi el, spaţiile verzi au o suprafaţă mult sub recomandările organismelor din domeniul sănătăţii. Deci nici nu ştim să facem curăţenie, nici nu colectăm eficient, nici nu selectăm pentru reciclare, ci doar producem şi aruncăm.

Verile din ultimii ani au fost foarte secetoase, ce efect are acest lucru asupra biodiversităţii?

F.S.: Nu numai seceta are impact asupra biodiversităţii, ci toate efecetele schimbărilor climatice. Seceta deja şi-a arătat efectele în anumite zone, prin secarea unor lacuri sau scăderea nivelului acestora, chiar prin dispariţia anumitor zone umede. Asta duce la schimbări dramarice, fiindcă aceste zone umede erau casa unor specii, zonă de hrănire, înmulţire şi cuibărire pentru altele. Dacă nu mai apă nu mai ai nici păsări de apă de exemplu, chiar dacă biodiversitatea nu dispare, ci doar se schimbă. Iarăşi seceta prelungită şi accentuată duce la deşertificare, care iarăşi înseamnă schimbări dramatice ale biodiversităţii. Dar sunt şi unele schimbări ale căror efecte nu-s atât de vizibile, cum ar fi migrarea pe altitudine a speciilor de arbori, ale căror areale optime sunt în schimbare. Aici ar trebui să ne uităm atent şi să facem modelări ale acestor schimbări, pe baza cărora să planificăm mai bine ce şi unde plantăm. Nu are rost să mai plantăm de exemplu molid, o specie de climă rece, acolo unde ştim că arealul nu va mai fi propice speciei peste 50 de ani.

Periferia Bucureştiului a fost invadată de spaţii de depozitare pentru diverse firme. Ce efect are asupra biodiversităţii Capitalei dispariţia câmpurilor din jurul oraşului?

F.S.: Comparativ cu alte capitale europene, Bucureştiul are un mare avantaj: e în câmpie. Deci are spaţiu de dezvoltare. Dar dezvoltarea ar trebui făcută în aşa fel încât să nu ne sufocăm şi blocăm. Cele două sisteme, economic şi social, de care pe bună dreptate suntem tare mândri, nu înseamnă nimic şi se pot prăbuşi într-o clipă dacă al treilea – mediul – este ignorat, asaltat şi distrus. Oamenii oraşelor au nevoie de spaţii verzi, au nevoie de spaţii pentru recreere şi petrecerea timpului liber, au nevoie de filtre care să purifice aerul de praf, au nevoie de centură verde care să-i apere de vânturi, caniculă şi poluare. O dezvoltare haotică are efecte asupra biodiversităţii dar şi asupra calităţii vieţii oamenilor. Natura are o capacitate foarte mare de rezilenţă şi renaştere şi revine rapid inclusiv acolo de unde omul a alungat-o în modul cât mai brutal. Dar oamenilor le va fi mult mai greu fără ea şi e posibil să-şi facă locul de nelocuit tocmai prin alungarea naturii.

Cum este protejată biodiversitatea în Parcul Naţional Buila Vânturariţa şi în Parcul Natural Văcăreşti? Care sunt speciile deosebite pe care le întâlnim aici?

F.S.: În cele două parcuri biodiversitatea este protejată mai bine, fiindcă există administraţii dedicate managementului acesteia. La Buila ea este structură a RNP Romsilva, la Văcăreşti este structură a Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. Dar se poate mai bine, mult mai bine. Cele două parcuri au în comun modul de înfiinţare, ambele fiiind rezultat al solicitării, studiilor şi demersurilor societăţii civile, coordonate de către Asociaţiile Kogayon şi Parcul Natural Văcăreşti. În ambele cazuri, aceşti paşi au fost urmaţi de colaborare mai bună sau mai puţin bună cu autorităţile statului. Aici e şi o problemă comună, anume colaborarea. Încă nu ştim să colaborăm, să tragem împreună pentru un scop comun, uneori nici să stăm la aceeaşi masă. Când vom învăţa astea, şi biodiversitatea va fi mai bine conservată, fiindcă întotdeauna suma contribuţiei partenerilor este mai mare decât contribuţiile separate ale lor.
La speciile din cele două parcuri sunt diferenţe, fiindcă unul este naţional, înfiinţat în sălbăticia munţilor, pentru conservarea speciilor şi habitatelor şi recreere-turism şi educaţie, iar celălalt este natural, înfiinţat în cel mai mare oraş al ţării, pentru conservarea speciilor şi a piesajului, recreere şi educaţie. În Buila avem urşi, lupi, râşi, capre negre, flori de colţ şi orhidee, păduri virgine, peşteri şi relief carstic, fiind unul dintre cele mai sălbatice parcuri din ţară. În Văcăreşti avem în special păsări de apă şi vegetaţie specifică zonelor umede, dar ce e specific aici e că acestea sunt în număr mare, peste 175 specii, adică jumătate din numărul de specii din România, într-o zonă urbană.

E normal să avem pescăruşi în Bucureşti? Multă lume se plânge că porumbeii au devenit dependenţi de hrana aruncată de oameni şi că fac mizerie şi poluează. Îi hrănim sau nu? Numărul lor este îngrijorător?

F.S.: E normal să fie, fiindcă păsările şi nu numai ele, cel puţin anumite specii, s-au adaptat foarte bine mediului urban. Oportunismul apare şi la alte specii ale biodiversităţii, nu numai la oameni. Ele vin în oraş fiindcă găsesc în primul rând hrană, apoi locuri de trăit. Iar hrana este ce le dăm noi, în special gunoaiele pe care noi le aruncăm. Deci tot noi suntem cauza problemei. La fel e şi cu hrănitul. Dacă le hrănim şi le creăm dependenţe, asta vine la pachet şi cu dezavantaje, nu numai cu avantaje. Şi de asta animalele sălbatice nu trebuie hrănite, fiindcă asta le face dependete de noi, semi-sălbatice. Iar pentru multe dintre ele hrănirea înseamnă condamnare la moarte. Un urs care s-a învăţat că e mai uşor să găsească hrană aproape de oameni e un urs condamnat, fiindcă el va căuta permanent prezenţa oamenilor şi inevitabil la un moment dat va intra în conflict cu acesta. La fel e şi cu porumbeii, pescăruşii, vrăbiile, vulpile şi alte animale care au ajuns să trăiască în oraşe. Cu cât vor avea mai multă mâncare, cu atât vor fi mai multe şi deci cu atât vor fi şi mai multe conflicte între noi şi ele. Deci totul depinde de noi, cât şi cum vrem animalele sălbatice în viaţa noastră.

Este Bucureştiul dezechilibrat în raportul populaţie-natură şi în ce măsură? Care ar fi soluţia?

F.S.: Da, dar nu într-un mod ireversibil. S-a dezvoltat haotic, s-a distrus mult spaţiu verde, s-a construit în parcuri şi păduri, râurile şi lacurile sunt mai toate ignorate (noi construim, de regulă, cu spatele la ele şi ele-s groapa din fundul curţii). Dar încă avem în Bucureşti o mulţime de zone în care natura a revenit, s-a dezvoltat şi prosperă. Avem păduri în zona periurbană, avem salba de lacuri de pe Colentina, avem o grămadă de maidane unde natura prosperă. Ele trebuie doar incluse în planurile de dezvoltare ca zone verzi, rezervoare de biodiversitate, zone de recreere şi educaţie. Iar dezvoltarea oraşului trebuie să ţină cont de nevoile oamenilor dar şi de cele ale restului vieţuitoarelor pe care ni le dorim printre noi. E mai simplu, mai eficient şi mult mai ieftin să faci asta din faza de planificare, decât ulterior, când ai construit şi betonat. Un astfel de proiect este de exemplu Centura verde a Bucureştiului, care-şi propune ca într-o primă  etapă să se protejeze pădurile rămase în Bucureşti şi Ilfov, apoi să se găsească soluţii pentru ca aceste trupuri izolate să fie unite şi legate prin culoare verzi, adică să se lase sau să se găsească terenuri pentru renaturare sau împădurire pentru crearea unei centuri verzi, interconectate cu exteriorul, care să poată asigura legăturile de biodiversitate ale oraşului cu exteriorul. Adică oraşul trebuie deschis către exterior, nu închis şi izolat prin infrastructură ca o cetate.

Cu ce putem să ajutăm natura în oraşe?

F.S.: Să ne implicăm în conservarea ei, findcă natura şi locurile de lângă fiecare dintre noi au valoarea pe care noi, oamenii, i-o dăm. Dacă noi le considerăm valoroase şi ne implicăm în tot ceea ce înseamnă gestionarea lor, de la semnalat probleme, la pus mâna şi făcut ceva concret (igienizare, monitorizare, educaţie, promovare etc.), nimeni nu ni le poate distruge şi lua. Dacă o comunitate ajunge să se ataşeze de o zonă naturală din cartier şi să se implice puternic, niciun primar sau investitor nu va îndrăzni să o distrugă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.