Cea de-a 16-a ediţie Ideo Ideis Festivalul Naţional de Teatru Tânăr, cel mai mare eveniment dedicat educaţiei alternative pentru liceeni, va debuta luni seară. Timp de o săptămână, în perioada 9 - 15 august, comunităţi de liceeni din 9 oraşe, vor avea parte de o experienţă intensă de explorări personale, prin teatru şi arte alăturate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele nouă trupe selectate şi oraşele în care Ideo Ideis ajunge în 2021 sunt: 3,14 - Buzău, A.C.T. - Bacău, Alter Ego - Alexandria, Amprente - Braşov, Art Attack - Sibiu, Drama Club - Botoşani, Praf de stele - Constanţa,  SILVER - Baia Mare şi Victory of Art - Bucureşti.

Alexandria va rămâne nucleul Ideo Ideis şi în 2021, iar o serie de spectacole de teatru şi proiecţii de film vor putea fi vizionate pe durata festivalului, printre care piesele „Biblioteca din Alexandria”, în regia lui Bogdan Georgescu, „Mioriţa”, a trupei de teatru Auăleu din Timişoara, „Aproape”, în regia profesoarei Luminiţa Vilae, a trupei de teatru alexăndriene, „Alter Ego, Libretto solitudine”, în regia lui Matei Lucaci - Grunberg, spectacolul de teatru de improvizaţie „Backstage Boys şi Kit de supravieţuire” de Andreea Şovan & Iulia Samson, transmit organizatorii. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, 5 filme româneşti vor fi proiectate în aer liber, „Acasă”, documentarul lui Radu Ciorniciuc, „Monştri”, (r. Marius Olteanu), „Întregalde” (r. Radu Muntean), „#dogpoopgirl” (r. Andrei Huţuleac) şi „Poate mai trăiesc şi azi” (r. Tudor Cristian Jurgiu).

Iar artiştii Maria Zurbagiu, Andrei Felea şi Irina Mocanu vor apropia arta contemporană de locuitorii din Alexandria, dând o nouă faţă clădirilor din comunitate.

Ediţia aniversară din 2021 a Ideo Ideis va debuta cu Festivitatea de deschidere, pe 9 august, de la ora 20.00, care va fi transmisă şi online, iar programul complet al festivalului se regăseşte pe ideoideis.ro/festivalul.

De asemenea, pe 14 august, de la ora 19.00, Ideo Ideis invită publicul la spectacolul „Tinderiada” al trupei Victory of Art, la Teatrul Ţăndărică.
 
Mihnea se simte mai singur decât Faust, Iris a fost blocată pe WhatsApp de iubitul ei, iar Narcisus simte nevoia de o distracţie. Cei trei adolescenţi singuratici se înscriu pe faimoasa aplicaţie de dating: Tinder. Sub îndrumarea zeului adolescenţei Fredion, ei vor descoperi un circ ameţitor al profilelor, textingului şi iubirii virtuale.

O combinaţie între Tinder şi mitologie greacă, „Tinderiada” este un musical 100% original despre ce înseamnă să fii adolescent în secolul 21.  Atenţie! Spectacolul conţine: Tiktok, Millennials, Match-uri, poze photoshopate, hormoni, zeităţi, muzică şi foarte mult dans.

Intrarea este liberă dar locurile se pot rezerva până vineri, 13 august, ora 16.00, la anca@creativearts.ro.

Al 16-lea an de Ideo Ideis îşi propune să aducă mai aproape de vocaţia lor şi, mai ales, de ei înşişi, adolescenţii pasionaţi de teatru şi de arte performative. Identitatea, tema ediţiei curente, porneşte de la dorinţa organizatorilor de a oferi acel spaţiu în care adolescenţii îşi pot alinia viitorul cu speranţele şi nevoile specifice vârstei, prin exprimare artistică. Astfel, atelierele de arte de alăturate şi discuţiile de tip artist talk cu mentorii ediţiei vor fi centrate pe autodescoperire şi bucuria de a fi adolescent într-o lume în care resursele dezvoltării personale sunt aproape nelimitate.

Componenţa echipelor de mentori şi traineri Ideo Ideis este următoarea: Alexandria - Corina Moise, Filip Stoica şi Alexandru Papadopol; Bacău - George Costea, Nicolae Constantin Tănase şi Istvan Teglaş, Baia Mare - Gabi Costin, Arcadie Rusu şi Andreea Grămoşteanu, Botoşani - Liviu Chiţu, Adi Bulboacă şi Maria Obretin, Braşov - Sabina Brânduşe, Denis Bolborea şi Marius Florea Vizante, Bucureşti - Alex Bogdan, Ioana Marchidan şi Judith State, Buzău - Vlad Purdel, Ştefan Lupu şi Mirela Zeţa, Constanţa - Sânziana Tarţa, Krista Sandu şi Dana Rogoz şi Sibiu - Ana Covalciuc, Cristian Pascariu şi Mihai Călin.                  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.