Coregraful, dansatorul şi poetul româno-francez Gigi Căciuleanu prezintă, în premieră, „PerforMaFrance”, un spectacol-performance sau poe-dans prin care îşi spune povestea nu doar prin mişcări, ci şi prin cuvinte şi desene. Evenimentul va fi prezentat publicului grec vineri, la ora 19.30, la Institutul Francez din Atena, în Auditorium Theo Angelopoulos. Proiectul este dedicat aniversării a 30 de ani de apartenenţă a României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei/OIF şi Zilei Internaţionale a Francofoniei (20 martie).
Poe-dansul a fost special conceput de Gigi Căciuleanu - distins cu Premiul GADIF/Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor de Limbă Franceză din România – în contextul aniversării Zilei Francofoniei, şi va fi urmat de prezentarea volumului în limba franceză Gigi Căciuleanu - „L’HommeDanse”, semnat de dr. Ludmila Patlanjoglu, profesor universitar, teatrolog, istoric, critic de teatru.
Proiect al Editurii Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, cartea-album Gigi Căciuleanu - „OmulDans” în trei versiuni - română, franceză, engleză - a apărut în anul 2018 şi a fost promovată, cu sprijinul ICR, în cadrul unor manifestări teatrale prestigioase. La finalul evenimentului, coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu şi teatrologul Ludmila Patlanjoglu vor oferi autografe.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„PerformMaFrance”este o producţie a Fundaţiei Art Production & Gigi Caciuleanu Romania Dance Company, cu sprijinul JTI. Designul luminilor şi sunetul sunt asigurate de Tudor Mareş, iar regia este semnată de Valerian Mareş.
„Vorbirea, Gândirea, Scrierea, Mişcarea fiind legate şi dependente una de cealaltă, mai mult ca sigur că dansul meu ar fi fost altul dacă aş fi optat să trăiesc altfel decât pe limba lui Voltaire, Descartes, La Bruyère, Molière, Verlaine, Prévert, dar şi a lui Cioran, Ionesco, Eliade, Enescu... Născut în „Micul Paris”, am vorbit franceza de mic copil – limba internaţională a baletului fiind franceza – şi, în mod paradoxal, acest lucru mi-a influenţat felul de a gândi chiar si în limba maternă. De unde ataşamentul meu pentru Francofonie. Foarte tânăr, în timpul unei escale în drumul de exil spre Statele Unite, am descoperit Parisul şi, renunţând la „visul american”, am hotărât dintr-un impuls (al inimii!) să mă stabilesc în Franţa, devenită de acum înainte a doua mea patrie. Am simţit imediat că am găsit acolo terenul potrivit pentru a exista ca artist. Parafrazând-o pe Joséphine Baker, care a intrat recent în Panteonul parizian, aş putea să cânt „Am două iubiri, România şi Franţa”. Doar că în loc să o cânt, o fac dansând, coregrafiind, desenând şi scriind. Sunt mândru că figurez, la începutul capitolului, la litera C, în Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa”, spune Gigi Căciuleanu.
Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ambasada României în Grecia şi Institutul Francez din Atena.
Protagonist şi creator al unor capodopere scenice, conducător al mai multor companii de dans, Gigi Căciuleanu este o voce originală a dansului contemporan, apreciat de nume ilustre precum Pina Bausch, Maia Pliseţkaia, Pierre Cardin sau Ioan Holender. Cu peste 250 de coregrafii la activ, coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu a fost decorat, în Franţa, cu Ordinul „Chevalier des Arts et des Lettres” (1984) şi, în România, cu Ordinul „Steaua României“ în grad de Cavaler (2002). A colaborat, de-a lungul anilor, cu artişti faimoşi din lumea dansului şi a muzicii: Astor Piazzola, Marius Constant, Pina Bausch, Maia Pliseţkaia, Jeanine Richer, Jean-Michel Jarre, Guy Tudy, François Rabbath, Claude Lefevre, Santiago Sempere, Jean Le Poulain, Henri Ronse, Miriam Răducanu şi alţii.
Născut la Bucureşti, într-o familie de refugiaţi basarabeni, Gigi Căciuleanu începe să danseze la vârsta de 4 ani. La 9 ani este admis la Liceul de Coregrafie, unde, la 14 ani, descoperă dansul contemporan, având-o ca profesoară pe Miriam Răducanu. Imediat după absolvire, este admis în trupa de balet a Operei din Bucureşti, fiind promovat solist în acelaşi an. Este trimis la Moscova, unde urmează un curs de specializare la Teatrul Bolşoi. În timp ce îşi continuă drumul în dansul contemporan, participă la seria de spectacole devenite cult Nocturnele 9 ½, create de Miriam Răducanu, prezentate în cadrul unor festivaluri internaţionale. Este premiat la Varna (1970), Köln (1971, 1972), iar în 1973, după ce obţine azil politic în Franţa, este angajat de celebra Pina Bausch ca profesor invitat şi coregraf pentru compania sa, Folkwang Ballet, din Essen-Werden. Ulterior, se stabileşte în Franţa şi fondează, cu sprijinul maestrei Rosella Hightower, „Le Studio de Danse Contemporaine” pe lângă „Grand Théâtre de Nancy”, cu care câştigă premiul I la Concursul Coregrafic Internaţional de la Paris/Bagnolet, în urma căruia este numit director al baletului la Grand Théâtre de Nancy şi „danseur étoile” al trupei. Inaugurează Festivalul „Danse dans la rue” din Aix-en-Provence şi „Întâlnirile Coregrafice” la „Abbaye des Prémontrés” din Pont-à-Mousson. Este membru fondator al Consiliului Internaţional de Dans (CID) în cadrul UNESCO. În 1977, compania de dans pe care o conduce la Nancy împreună cu Dan Mastacan devine „Les Ballets de Nancy”, având-o ca „danseuse étoile” pe Ruxandra Racovitza. Între 1978 şi 1993, creează şi conduce, tot alături de Dan Mastacan, „le Théâtre Chorégraphique” la Rennes în Bretania – unul din primele centre coregrafice naţionale franceze. În 1994, fondează la Paris, cu sprijinul Ministerului Culturii, compania care îi poartă numele, alături de care merge în turnee pe scenele franceze şi internaţionale. În perioada 2001-2012, fără a renunţa la activitatea sa din Franţa, este director artistic al Baletului Naţional din Chile (EL BANCH), fiind totodată invitat să coregrafieze pentru numeroase companii internaţionale (Torino, Montevideo, Tel-Aviv, São Paulo...). În 2005, înfiinţează la Bucureşti Gigi Caciuleanu Romania Dance Company, cu sprijinul şi sub egida Fundaţiei Art Production. În 2019, 2020 şi 2021 a fost directorul Galei Tânărului Actor „Hop”. Semnează texte poetice (în franceză, română şi adesea în spaniolă, sau engleză, italiană, rusă), fiind autorul volumelor de poezii şi desene Paroles – Cailloux şi Nom de nom d’un p’tit bon nom, publicate recent la Paris.
A fost distins, printre altele, cu Premiul pentru cel mai bun coregraf internaţional, acordat de Cercul Criticilor de Artă din Chile (2003), Premiul de Excelenţă al Operelor Naţionale Române, Iaşi (2014), Premiul de excelenţă UNITER (2016), Premiul GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor de Limbă Franceză din România - „pentru contribuţia sa eminentă la scena artistică a lumii francofone şi promovarea valorilor francofone în România” (2017), Premiul Centrului Naţional de Dans Bucureşti „pentru contribuţia la construcţia dansului contemporan” (2019), „Distincţie culturală” al Academiei Române pentru spectacolul Miroirs la Bruxelles (2020). Din 2014, o stea cu numele său figurează pe „Walk of Fame” de la Sibiu, gravată în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru.
Ludmila Patlanjoglu este un cunoscut teatrolog şi critic de teatru, profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, preşedinte onorific al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, secţia română - Teatrologie. A fost director al Festivalului Naţional de Teatru „I. L. Caragiale“ – ediţiile 2002 şi 2003. Este autoare a volumelor La vie en rose cu Clody Bertola, Humanitas (Premiul Criticii, 1997); Regele Scamator Ştefan Iordache, Nemira (Premiul UNITER, 2004); Gigi Căciuleanu – OmulDans, ICR & Nemira (trei volume, în limbile română, engleză şi franceză). A fost distinsă, în anul 2004, cu Ordinul „Meritul Cultural în Grad de Cavaler“, acordat de Preşedinţia României, şi Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2010).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.