O nouă ediţie a Festivalului Cultural Latino-American la Bucureşti va avea loc în perioada 2-6 octombrie, la sediile din strada Nicolae Creţulescu 8 şi din Calea Griviţei ale Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Programul ediţiei din acest an include peste 15 evenimente, de la proiecţii de filme, la expoziţii de fotografie, ilustraţie sau reproduceri de gravuri, la concerte şi lecturi publice, la care publicul are acces gratuit.

Spaţiu fascinant cu care avem atât de multe afinităţi, peisajul cultural latino-american este prezent în multe dintre proiectele Muzeului Naţional al Literaturii Române desfăşurate de-a lungul unui an. Festivalul Cultural Latino-American este însă o ocazie unică şi necesară, care ne ajută să ne bucurăm de bogăţia acestui cadru cultural pe deplin, ca şi cum am păşi într-o altă emisferă culturală.  
După patru ediţii încheiate cu succes, putem spune că Festivalul Cultural Latino-American a devenit deja o tradiţie, un bornă vizibilă în lista evenimentelor de toamnă aşteptate de publicul iubitor de cultură din Capitală. Ne bucurăm că am ajuns aici şi le mulţumim tuturor ambasadelor partenere, care ne ajută să ducem acest proiect mai departe, cu ediţii ce cresc în amploare de un an la altul, a declarat Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 2 octombrie, de la ora 18.30, la sediul din Calea Griviţei al Muzeului Naţional al Literaturii Române, în prezenţa reprezentanţilor tuturor instituţiilor care au făcut posibilă ediţia din acest an a Festivalului: Excelenţa Sa Doamna Déborah Leticia Ojeda Valedón - ambasadoarea Cubei în România, Excelenţa Sa Carlos Alejandro Poffo - ambasadorul Argentinei în România, Excelenţa Sa Félix Denegri Boza - ambasador al Peru în România, Alejandro Omar Vázquez Martínez, secretar II în cadrul Ambasadei Mexicului din România, Abel Murcia Soriano – director al Institutului Cervantes din Bucureşti. Amfitrion: Ioan Cristescu, director general al MNLR.

Momentele artistice ale evenimentului de deschidere vor fi lectura publică din „Şotron” - romanul-cult al lui de Julio Cortázar, una dintre cele mai iubite cărţi din literatura universală contemporană -, lectură susţinută de ES Domnul Carlos Alejandro Poffo, urmată de un concert de muzică tradiţională peruană susţinut de Itto Meza.

Ediţia din acest an a Festivalului Cultural Latino-American include în program trei expoziţii. La sediul din Calea Griviţei nr. 64-66 al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ambasada Argentinei invită publicul să viziteze o expoziţie de zece fotografii cu tema Gauchos, cunoscuţii cowboy argentienieni, iar Ambasada Chile propune o expoziţie de zece lucrări grafice ale artistului Claudio Gay despre Chile colonial.

În perioada 2-6 octombrie, la mansarda MNLR din strada Nicolae Creţulescu nr. 8, publicul poate vizita expoziţia de reproduceri ale unor gravuri din secolul al XIX-lea ale artistului Eduardo Laplante, care se regăsesc la Muzeul Naţional al Cubei, despre vechile Ingenios (fabrici de prelucrare a trestiei de zahăr).

De asemenea, în cadrul ediţiei din acest an a festivalului, la demisolul MNLR din strada Nicolae Creţulescu 8, publicul este invitat să viziteze o expoziţie realizată de Clubul Ilustratorilor în parteneriat cu Institutul Cervantes din Bucureşti: „Pădurea de texte şi imagini”, ce reuneşte lucrările a 40 de ilustratori români.

Începând cu cea de-a doua zi a ediţiei din acest an a Festivalului Cultural Latino-American, la sediul din strada Nicolae Creţulescu nr. 8 al Muzeului Naţional al Literaturii Române debutează proiecţiile de filme. Sunt peste zece proiecţii în program: de la filme documentare, la filme de artă dedicate unor personalităţi ale vieţii culturale latino-americane, precum cel dedicat memoriei scriitoarei chiliene Gabriela Mistral, la filme semnate de regizori celebri precum Guillermo del Toro şi până la filme recompensate cu premii importante, recenzate elogios în întreaga lume şi prezente la cele mai importante festivaluri.

O importantă lansare de carte are loc în după-amiaza ultimei zile a ediţiei din acest an a Festivalului. Este vorba despre sărbătorirea a 100 de ani de la apariţia cărţii „Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare” semnată de poetul chilian Pablo Neruda, laureatul Nobelului literar în anul 1971 (ediţia în limba română: traducere de Dan Munteanu Colan, Editura Vellant). Evenimentul, care va debuta la ora 16.00, va avea loc în prezenţa Excelenţei Sale Domnul Julio Bravo Iubini, Ambasadorul Chile în România, şi va fi urmat de proiecţia documentarului Neruda, el Hombre y su obra / Neruda, Omul şi opera, de Luis R. Vera.

Programul oficial al ediţiei din acest an a Festivalului Cultural Latino-American poate fi consultat pe site-ul MNLR, precum şi pe paginile de social media ale instituţiei: https://mnlr.ro/festivalul-cultural-latino-american-2-6-octombrie-2024/

Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, cu sprijinul Ambasadei Argentinei, Ambasadei Chile, Ambasadei Cubei, Ambasadei Mexicului şi al Ambasadei Peru în România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.