Expoziţia „Traian Bilţiu-Dăncuş. Culorile Maramureşului”, dedicată pictorului maramureşean, se poate vedea la Târgu Mureş, în Galeria Cetăţii, în perioada 16 mai -14 iulie, iar vernisajul are loc în 16 mai, la ora 17:00. Expoziţia este găzduită de Centrul de Cultură Artă şi Agrement Târgu Mureş la Galeria Cetăţii din incinta Cetăţii Târgu Mureş şi este organizată în colaborare cu ArtSafari şi Muzeul Maramureşan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Oamenii, portul şi veselia Maramureşului sunt puse în lumină în expoziţia unui mare artist redescoperit, Traian Bilţiu-Dăncuş (1899-1974), primul pictor român din Maramureş cu studii la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.

Originalitatea şi inovaţia lui Bilţiu-Dăncuş au fost recunoscute de-a lungul carierei sale, artistul având o contribuţie semnificativă la evoluţia artei româneşti. A participat la numeroase expoziţii individuale şi colective, iar arta sa a fost apreciată atât de critici, cât şi de public.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Artistul a explorat într-un mod distinct particularităţile satului şi le-a dezvăluit într-o manieră personală. Pe ţărani i-a pus în evidenţă în mijlocul ocupaţiilor lor de zi cu zi. În timp ce prim-planul este ocupat de oamenii ţinutului, pe fundal este creionată natura acelor locuri, în toată frumuseţea ei, prin culori vii şi îndrăzneţe, detalii minuţioase.

"Lucrările lui Traian Bilţiu-Dăncuş creează un dialog între prezent şi trecut, punând în valoare tradiţiile şi moştenirea culturală a Maramureşului într-un mod contemporan. Artistul a reuşit şi reuşeşte să transmită nu doar aspectele vizuale ale acestei regiuni, ci şi atmosfera sa unică şi energia vibrantă: meşteşugurile, portul tradiţional, sărbătorile specifice şi interiorul ţărănesc, ce fac parte din identitatea Maramureşului. Operele sale dezvăluie conexiunile strânse dintre oameni şi pământul lor, aducând la viaţă un mozaic al vieţii cotidiene a acestora şi al sărbătorilor speciale", spune dr. Mirela Ana Barz, manager al Muzeului Maramureşan, păstrătorul celei mai mari colecţii de opere semnate de Traian Bilţiu-Dăncuş.

"Zadarnic am călătorit peste ţări şi mări, setos de a învăţa şi a vedea; am avut întotdeauna clară convingerea că frumuseţile şi comorile altora ne pot îndemna doar să apreciem şi mai mult pe ale noastre, să ne cântăm frumuseţile necântate", afirma Traian Bilţiu-Dăncuş în 1969.

Expoziţia „Traian Bilţiu-Dăncuş. Culorile Maramureşului” reuneşte 120 de picturi, schiţe şi fotografii. Majoritatea lucrărilor au fost dăruite de familia artistului către Muzeul Maramureşan din Sighetu Marmaţiei, care le prezintă acum şi iubitorilor de artă mureşeni. 

Expoziţia a putut fi admirată până acum la Bucureşti, la Art Safari Stars Edition (2023), dar şi la Chişinău.

La Galeria Cetăţii expoziţia poate fi vizitată până în 14 iulie, de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Intrarea este liberă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.