Expoziţia de artă contemporană şi pop-up "Hot Lagoon", deschisă în perioada 13 - 24 februarie în Bucureşti la Promenada Mall, cuprinde lucrări dedicate conceptului de dragoste în vremea tehnologizării rapide semnate de 20 de tineri artişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Hot Lagoon" este prima expoziţie de artă şi pop-up de printuri şi tipărituri de artă care promovează noua generaţie a industriilor creative, invitând tineri artişti, designeri şi ilustratori din România, potrivit organizatorilor. 

Sub numele "Hot Lagoon x Promenada", această ediţie dedicată ”Lunii Iubirii” adună 20 de viziuni diferite asupra conceptului de dragoste pentru sine şi pentru celălalt în vremurile tehnologizării rapide, puse pe pânză, hârtie şi alte materiale-suport de ilustratori digitali, animatori 3D, sculptori, tipografi, gravori, ţesători şi artişti multimedia ai momentului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Printre aceştia se numără ilustratorii: Alina Marinescu, Antonia Corduneanu, Bianca Dumitraşcu, Irina Iliescu, Livi Po, Lore I. Ioana, Maria Bălan, Alessia Năstase, Andrei Ilincaru, Chrsrzvn, Co+Lor, Dan Raul Pintea/ Dragoste, Drgxp, Primitiv Print, Radu Pandele, Sanzi Lazăr, Volodea Biri. Artista Megan Dominescu va expune un covor ţesut manual, Mono Mihai va fi prezent cu o instalaţie foto interactivă numită „Solitary Boy/ eligible man”, iar Palms Cocos a ales să prezinte o sculptură turnată în gips intitulată „Câinele cu şarpele de aur”.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 13 februarie, la etajul 1 (vizavi de magazinul Vagabond) după ora 15.00, iar la eveniment vor fi prezenţi o parte dintre artiştii de pe afiş. Artista Bianca Dumitraşcu va face o sesiune live de lettering cu mesaje de dragoste pe cartoline.

În weekendul 13 - 14 februarie, lucrările despre dragoste vor putea fi şi achiziţionate, urmând ca expoziţia să rămână deschisă până pe 24 februarie, de Dragobete.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.