Ediţia a 25-a a Festivalului "Enescu", care începe pe 28 august, trece una din probele de maturitate în promovarea muzicii lui George Enescu printre artiştii străini şi români, deoarece reuşeşte să prezinte cel mai mare număr de lucrări enesciene (37) şi cel mai complex program cu lucrările marelui compozitor din întreaga sa istorie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dacă, tradiţional, orchestrele din străinătate preferau să interpreteze cele două Rapsodii române, la ediţia din 2021 artiştii invitaţi vor permite publicului să cunoască şi să exploreze în profunzime creaţia lui Enescu, de la lucrările de tinereţe fără număr de opus, până la capodoperele camerale şi simfonice ale stilului târziu şi la fragmente de manuscrise redescoperite şi finalizate postum, potrivit organizatorilor. 

Între punctele-reper ale muzicii lui Enescu, se numără Simfonia a II-a (1914) care marchează, printr-un limbaj romantic exacerbat, tranziţia către sinteza stilistică matură a muzicii lui Enescu (Filarmonica Mării Baltice & Kristjan Järvi, dirijor).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Apoi, Sonata a III-a „în caracter popular românesc” capătă, în aranjamentul lui Valentin Doni, valenţele unui spectaculos concert pentru vioară şi orchestră (Orchestra Filarmonică din Londra, Edward Gardner dirijor & Patricia Kopatchinskaja vioară). Valentin Doni a făcut acest aranjament special pentru Patricia Kopatchinskaja, una dintre ambasadoarele de seamă a lui George Enescu în lume. Acest concert din 8 septembrie este singurul concert transmis în direct pe MEZZO TV.

Nu în ultimul rând, publicul are ocazia să asculte două capodopere de maturitate care nu s-au auzit niciodată în timpul vieţii compozitorului: poemul simfonic Vox Maris, oglindă programatică a concepţiei profunde despre existenţă şi moarte a lui Enescu (Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare, Corul Filarmonicii George Enescu, dirijor: Christian Badea) şi Simfonia a IV-a, finalizată postum de Pascal Bentoiu şi publicată pentru prima dată într-o ediţie modernă în 2020. De altfel, Simfonia a IV-a va fi interpretată pentru prima oară în Festival de un ansamblu internaţional: Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma, sub bagheta maestrul Daniele Gatti, la Sala Palatului, pe 23 septembrie.

În premieră în programul Festivalului, vor fi interpretate mai multe lucrări de George Enescu: 2 lucrări de Enescu în concertul din 12 septembrie, susţinut de pianistul Cyprien Katsaris & violoncelistul Manuel Fischer-Dieskau: Trei melodii, aranjament pentru violoncel şi pian (Le desert, Le galop, Soupir), precum şi Allegro în fa minor pentru violoncel şi pian, Oratoriul Strigoii în interpretarea Orchestrei Filarmonicii George Enescu dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 23 septembrie, la Ateneul Român, Fantezia pentru pian şi orchestră în interpretarea Orchestrei de Stat din Atena, sub bagheta dirijorului Stefanos Tsialis, alături de pianista Saskia Giorgini, câştigătoare a Concursului Mozart din Salzburg în 2016.
Tot în premieră vom asculta şi Sonata nr. 3 în la minor pentru pian şi vioară op.25, „în caracter popular românesc” într-un aranjament pentru orchestră de Frédéric Chaslin.

Publicul iubitor de muzică clasică va putea asculta interpretări diferite ale unor lucrări precum: Capriciul Român pentru vioară şi orchestră în interpretarea lui Dmitry Sitkovetsky cu Orchestra Filarmonică Regală din Londra, dirijată de Vasily Petrenko, precum şi la concertul ansamblului francez Les Dissonances, cu David Grimal director artistic şi solist.

Octuorul va fi interpretat în variantă originală în cadrul Proiectului Enescu din 25 septembrie, în timp ce aranjamentul pentru orchestră de coarde va fi interpretat de Orchestra de Cameră din Lausanne, dirijată de Joshua Weilerstein.

Seria Enescu şi contemporanii

Seria Enescu şi contemporanii îşi conduce ascultătorii în universul intim al muzicii de cameră. Organizate sub forma unor matinee muzicale de weekend, concertele şi recitalurile au loc sâmbăta şi duminica de la ora 10:30, la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României.

Seria Enescu şi contemporanii se întemeiază pe cel puţin două raţiuni. Pe de o parte, urmăreşte întregirea Programului Festivalului cu această importantă componentă camerală. Dar mai ales, caută să răspundă necesităţii de a-l percepe pe Enescu prin prisma modernităţii europene, care i-a influenţat creaţia în mod autentic, eliberat de cheia naţionalistă  în care a fost prezentat în timpul comunismului.

Formaţii camerale prestigioase – între care Cvartetul Danel, Cvartetul Fine Arts sau Clara Haskil Trio – şi muzicieni precum violonceliştii Manuel Fischer-Dieskau şi Norbert Anger sau pianista Sina Kloke, care vor evolua în recital, prezintă muzica lui Enescu alături de creaţiile care l-au înconjurat şi inspirat în acest peisaj stilistic al primei jumătăţi de secol XX.

Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condiţiilor sanitare, iar purtarea măştii va fi obligatorie.
Festivalul Internaţional "George Enescu" 2021 este programat să aibă loc între 28 august şi 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepţional, susţinut de 3.500 de artişti străini şi români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar şi cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artişti, organizatori şi jurnalişti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.