Artistul Christo, la mai puţin de un an de la decesul său, este mai popular ca niciodată: vânzarea de la Sotheby's Paris, miercuri, a primei părţi a colecţiei personale a cuplului de artişti, pe care a format-o cu soţia sa Jeanne-Claude, a atins 8 milioane de euro, scrie AFP.
Au fost vândute toate cele 28 de loturi, dintre care 75% dintre ele au depăşit estimarea lor, cumpărătorii fiind din Statele Unite, Asia şi Europa.
Estimarea iniţială pentru colecţia vândută miercuri a fost cuprinsă între 2,5 şi 3,8 milioane de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Principalele lucrări, desenele pentru "The Umbrellas (Joint project for Japan and USA)" din 1991, două instalaţii spectaculoase cu mii de umbrele de 6 metri înălţime deschise simultan în japonia şi la Los Angeles pe mai mult de 20 de kilometri în 1991.
Recordul mondial al vânzărilor publice pentru artistul decedat în mai a fost doborât cu studiile pregătitoare pentru umbrelele galbene californiene: 1,7 milioane de euro, în timp ce desenele cu umbrelele albastre japoneze au ajuns la 1,2 milioane de euro. Cele două opere au fost estimate între 200.000 şi 300.000 de euro.
Desenele pregătitoare ale artistului de origine bulgară pentru ambalarea Pont-Neuf din 1985 au fost adjudecate la 472.300 de euro (estimare 200.000 - 300.000 de euro).
Înainte de această vânzare la licitaţie, precedentul record pentru Christo s-a ridicat la 481.500 de euro. O altă parte a colecţiei ar urma să fie să fie adjudecată joi.
Christo Vladimiroff Javacheff, născut în Bulgaria şi decedat la vârsta de 84 de ani, la New York, s-a căsătorit cu franceza Jeanne-Claude, decedată în 2009, l-a sprijinit timp de 50 de ani.
Centrul Pompidou i-a consacrat în 2020 o mare expoziţie cu studii pentru lucrarea care a îmbrăcat Pont Neuf.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.