Primul director de zboruri de la NASA, Chris Kraft, care a avut un rol esenţial pentru Statele Unite în cursa spaţială, a murit, luni, la vârsta de 95 de ani, imediat după a 50-a aniversare a primului pas făcut de om pe Lună, a anunţat agenţia spaţială americană, precizând că este pierderea unei "comori naţionale", potrivit AFP.
Christopher Columbus Kraft, pe numele său complet, a ajuns la NASA în 1958. El a fost creatorul centrului de control al NASA din Houston, celebrul "Mission Control", folosit pentru zborurile americane.
"Statele Unite au pierdut într-adevăr o comoară naţională astăzi odată cu decesul unuia dintre primii pionieri ai NASA", a declarat administratorul agenţiei spaţiale, Jim Bridenstine, citat într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Chris făcea parte din nucleul dur al echipei care a ajutat ţara noastră să trimită oameni în spaţiu şi pe Lună şi moştenirea sa este inestimabilă", a adăugat el.
Lumea întreagă a celebrat în acest weekend 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 11 şi de la aselenizare, pe 20 iulie 1969, ora 20.17 GMT, cu modulul lunar Eagle care i-a avut la bord pe astronauţii Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi şi Michael Collins.
Aldrin trebuia să fie primul care să păşească pe Lună, însă NASA a făcut schimbarea cu puţin înainte de lansarea misiunii. Protocolul arăta că primul astronaut care ieşea din modulul lunar era pilotul, apoi comandantul. Modificarea a fost făcută cu patru luni înainte şi nu au fost oferite explicaţii public.
Armstrong şi Aldrin au îndeplinit toate obiectivele. Au prelevat 21,5 kilograme de rocă, iar fotografiile realizate au devenit emblematice. În cele mai multe apare Aldrin, pentru că au fost făcute de Armstrong.
Aniversarea a relansat dezbaterea despre un proiect actual al NASA de reîntorcere pe Lună, programul Artemis despre care mulţi experţi, inclusiv din interiorul agenţiei spaţiale, cred că este nu poate fi realizat de acum până în 2024, data limită fixată de administraţia preşedintelui Donald Trump.
După programul Apollo şi cele şase aselenizări până în 1972, nici Statele Unite şi nici o altă ţară nu a mai trimis oameni pe Lună. Doar roboţii au ajuns pe satelitul natural al Pământului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.