Solicitările de interzicere a unor cărţi în bibliotecile americane au crescut cu aproape 5%, cele pentru copii cu personaje LGBTQ constituind 80% dintre cele mai controversate, scrie The Guardian.
Lista anuală a The American Library Association (ALA) cu cele mai controversate cărţi pentru public, şcoli şi biblioteci academice, a fost condusă de "George", de Alex Gino, care a ajuns în top 10 în fiecare an de când a fost publicată în 2015.
Criticile la adresa cărţii, despre un copil care "ştia că ea nu este un băiat", se refereau la expresii cu tentă sexuală şi în contradicţie cu "familia tradiţională", despre care mai mulţi susţin că astfel de cărţi nu ar trebui să ajungă în mâna copiilor, care sunt "discutabile".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alte cărţi care au atras reacţii din partea părinţilor sunt "And Tango Makes Three", despre doi pinguini masculi care adoptă un ou pentru a-şi întemeia o familie la grădina zoologică, şi "A Day in the Life of Marlon Bundo", parodiată de John Oliver în emisiunea "Last Week Tonight", despre care mai multe voci au spus că "a fost concepută să polueze moral cititorii".
Scrisă de o scenaristă de la această emisiune, Jill Twiss, şi "dedicată fiecărui iepuraş care s-a simţit diferit, bestsellerul despre un iepure homosexual a fost lansată înaintea "Marlon Bundo's A Day in the Life of the Vice President", o carte pentru copii despre iepurele lui Mike Pence, scrisă de fiica sa, Charlotte. Pence s-a pronunţat în trecut împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Oliver a afirmat în emisiune: "A vinde mai multe astfel de cărţi decât Pence, probabil că l-ar enerva".
Doar două titluri din top 10 volume nu au conţinut legat de comunitatea LGBTQ: "The Handmaid’s Tale", de Margaret Atwood, şi seria "Harry Potter", dar şi ele criticate de ALA pentru "vulgaritate", respectiv pentru "magie şi vrăji".
Bibliotecarii americani au precizat că numărul solicitărilor de eliminare a unor cărţi de pe rafturi a crescut cu 17% anul trecut, cu 377 de cereri în 2019 şi au fost vizate 566 de cărţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.