"Becoming/ Povestea mea", de Michelle Obama, s-a vândut cu aproape nouă copii pe secundă în prima zi de lansare în America de Nord, în timp ce în Marea Britanie, volumul de memorii este aproape de prima poziţie a topului vânzărilor de carte, scrie The Guardian.
Publicată marţea trecută, autobiografia fostei prime-doamne a Americii a fost bine primită atât de mass-media cât şi de public.
The New York Times a numit-o "perla lustruită a memoriei", The Guardian a spus că este "demnă" cu un "nivel proaspăt de onestitate". Pe Amazon.com, peste 200 de utilizatori i-au oferit cinci stele.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cu un prim tiraj de 1,8 milioane de exemplare în Statele Unite şi Canada, editorul Penguin Random House a comandat deja încă 800.000 de copii din "Becoming".
Luni, compania a spus că autobiografia s-a vândut în peste 725.000 de exemplare în primele 24 de ore, devenind astfel cea mai mare vânzare a unei cărţi într-o singură zi în acest an. Directorul executiv Madeline McIntosh a numit acest lucru "extraordinar".
Cel mai mare lanţ de librării din SUA, Barnes & Noble, a spus că "Becoming" a avut cele mai mari vânzări din prima săptămână, mai mari decât orice altă carte anul acesta, surclasând "Fear", a lui Bob Woodward. "Este cea mai rapidă vânzare din istoria Barnes & Noble", a spus directoarea de vânzări Liz Harwell.
În Marea Britanie, titlul a ajuns pe locul doi în topul vânzărilor, cu 64.732 de copii vândute în cinci zile, după "The Ice Monster", scrisă de David Walliams.
Penguin a raportat că 86.000 de exemplare au fost vândute în toate formatele, inclusiv audiobook, şi a expediat 350.000 de copii, după două tiraje.
"Becoming" este numărul 1 şi pe Amazon.co.uk şi Waterstones.
Autobiografia lui Michelle Obama a fost editată în România de Litera, fiind cea mai bine vândută carte a editurii la Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură 2018, care s-a încheiat duminică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...