Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) condamnă decizia arbitrară a Consiliul Naţional al Audiovizualului de a sancţiona postul Realitatea TV cu închiderea emisiei, se arată într-un comunicat.
CCIR consideră că deciziile arbitrare ale CNA sunt profund dăunătoare pentru piaţa media din România.
Cu atât este mai nejustificată decizia CNA cu cât multiplele acte de violenţă comise de unii jandarmi împotriva cetăţenilor aflaţi la protest sunt înregistrate şi sunt de necontestat de către orice persoană de bună credinţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit reprezentanţilor CCIR, "orice sancţiune arbitrară luată de CNA, ca şi orice moment de inacţiune în faţa unor încălcări flagrante ale legii audiovizualului, sugerează existenţa unor standarde duble care vor ţine departe de România investitori importanţi în sectorul de radio şi televiziune".
CCIR atrage atenţia că "în rândul comunităţii de afaceri din România există o profundă îngrijorare legată de riscul transformării unor instituţii publice în anexe ale partidelor politice. Un astfel de fenomen, extrem de dăunător prin efectele sale în plan economic, este un factor de risc luat în considerare la orice decizie majoră de investiţii".
CNA a decis, în şedinţa de marţi, suspendarea pentru 10 minute a emisiei Realitatea TV joi, începând de la ora 19.00, sancţiunea fiind decisă pentru modul în care postul de televiziune a relatat despre protestul din 10 august, din Piaţa Victoriei. Postul Realitatea TV a primit şi amendă de 15.000 de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...