Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, joi, la ceremonia de inaugurare a expoziţiei „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane” de la Madrid, că expoziţia „reprezintă atât o lecţie de istorie, cât şi un model de bune practici între muzeele româneşti, dar şi între cele două state”. De altfel, ministrul spaniol al Sportului şi Culturii, Miquel Iceta Llorens, a subliniat că acest eveniment este „rezultatul unei strânse colaborări dintre Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul de Arheologie din Spania”, cultura având „capacitatea de a ne uni”. Expoziţia este organizată cu prilejul împlinirii a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei.
„Cultura este un mijloc de apropiere, un instrument al concordiei. Cultura ne oferă ocazia de a scurta distanţe. Spania şi România sunt ţări îndepărtate din punct de vedere geografic, dar încă din Antichitate avem în comun o îndelungată istorie de valori şi interese şi marcată de aceeaşi rădăcină lingvistică, cea latină. În urmă cu două milenii, Spania şi Dacia au fost înfrăţite de civilizaţia romană (...). Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au început în anul 1881 iar de atunci, din fericire, apropierea este tot mai mare. Această aniversare, a 140 de ani de apropiere, este o ocazie perfectă de a consolida relaţiile politice şi economice. Desigur, este un moment ideal de a extinde colaborarea în domeniul culturii. Expoziţia este rezultatul unei strânse colaborări dintre Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul de Arheologie din Spania. Cultura vorbeşte aceeaşi limbă şi realizarea acestei expoziţii este un bun exemplu al acestui fapt. Selecţia a peste 800 de piese care pot fi văzute la Muzeul de Arheologie din Spania alcătuiesc un tezaur de o importanţă excepţională pentru că nu au mai fost expuse în afara României. Aceasta este cea mai amplă expoziţie românească prezentată peste hotare. Este o ocazie unică de a pătrunde în istoria României (...). O istorie care hrăneşte o relaţie tot mai apropiată. Să mulţumim culturii pentru capacitatea sa de a uni, de a ne uni”, a spus ministrul spaniol al Culturii şi Sportului, Miquel Iceta Llorens.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul român al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a vorbit despre colaborarea dintre muzeografii români şi spanioli, dar şi despre artefactele româneşti expuse la Madrid.
„Gândită şi realizată cu multă grijă de MNIR şi de Muzeul de Arheologie din Madrid, expoziţia este forma în care celebrăm 140 de ani de relaţie dintre cele două state al căror liant devine încă o dată cultura. Expoziţia reprezintă atât o lecţie de istorie, cât şi un model de bune practici între muzeele româneşti, dar şi între cele două state. Muzeele noastre adună şi păstrează multe dintre creaţiile cele mai reprezentative ale civilizaţiilor care ne-au precedat, fiind depozitarele nu numai ale moştenirii culturale româneşti, dar şi ale celor europene şi mondiale. Astfel, este o lecţie despre convieţuire şi acceptare pe care astăzi mă bucur că o transmitem mai departe. Prin intermediul celor 838 de artefacte deosebit de valoroase, vizitatorii au ocazia să vadă excelenţa meşterilor chiar şi de acum mai bine de 2.500 de ani dar şi influenţele culturale care au determinat reacţiile celor care au locuit pe teritoriul ţării noastre. Suntem recunoscători generaţiilor din urmă care ne-au adus în punctul în care putem să asigurăm mobilitatea patrimoniului nostru. Spania poate vedea, spre exemplu, o remarcabilă piesă în aur, Coiful de la Coţofeneşti, şi statuia Şarpele Glykon, care ilustrează o dublă esenţă, religioasă dar şi politico-militară. Expoziţia este şi o mărturie că atunci când vorbim despre cultură vorbim despre o preocupare comună pentru toate domeniile”.
În cadrul expoziţiei participă 40 de muzee din România şi trei instituţii din Spania: Muzeul de Arheologie din Sevilla, Muzeul Prado, alături de instituţia gazdă, Muzeul de Arheologie din Madrid.
Bogdan Aurescu, ministrul român al Afacerilor Externe a evocat „Expoziţia „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane”, este un instrument excepţional de promovare a culturii şi civilizaţiei române în spaţiul spaniol care pune în valoare legăturile puternice dintre cele două popoare. Pentru a expune în acest loc de prestigiu din centrul Madridului o parte emblematică din patrimoniul arheologic României a fost necesar efortul comun al specialiştilor români şi spanioli”.
După o rudă de consultări politice cu omologul său spaniol Jose Manuel Albares Bueno, Bogdan Aurescu a constatat „cât de apropiate sunt poziţiile noastre în privinţa temelor europene sau a celor care ţin de problemele securităţii”. El a amintit şi de „cooperarea solidă economică” cu Spania, precizând că „în pofida impactului negativ al pandemiei, ne bucurăm să vedem o creşterea cu aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”.
La eveniment, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a transmis mesajul preşedintelui Klaus Iohannis: „Sute de artefacte vorbesc despre zorii culturii şi civilizaţiei europene, despre specificul local, dar şi despre o lume ce a fost mai interconectată decât ne-o imaginăm astăzi. Expoziţia demonstrează că de mii de ani, de la începuturile civilizaţiei continentului nostru şi până la făurirea identităţii noastre naţionale, istoria ne-a fost marcată de împletirea şi influenţarea reciprocă a civilizaţiilor. Noi provocări au dat naştere unei culturi excepţionale care contribuie la patrimoniul umanităţii. Poporul român şi cel spaniol s-au întâlnit de timpuriu şi parcurg astăzi, în Uniunea European, un drum comun”.
Expoziţiei „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane” i-a fost acordat Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi al preşedintelui României, Klaus Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.