Olga Tokarczuk, laureată a premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2018 pentru "o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă depăşirea graniţelor ca o formă de viaţă'', potrivit motivării Academiei Suedeze.
Olga Tokarczuk s-a născut în 1962, în Sulechów, Polonia, iar în prezent trăieşte la Varşovia. Părinţii ei au fost profesori, iar tatăl ei a fost şi bibliotecar de şcoală. După studii de psihologie la Universitatea din Varşovia, ea a debutat ca scriitoare în 1993 cu “Podróz ludzi Księgi” (The Journey of the Book-People).
Interesul ei pentru Jung a i-a influenţat opera. A fost prima câştigătoare din Polonia a Man Booker Booker Prize pe 2018. Ea se numără printre câştigătorii celei mai prestigioase distincţii literare poloneze, premiul Nike. De asemenea, este una dintre gazdele unui mic festival literar din apropierea locuinţei ei din Silezia inferioară, în sudul Poloniei.
Potrivit editurii Polirom, care a publicat „Ultimele povestiri” în 2018, Olga Tokarczuk este autoarea mai multor romane (printre care „Casă de zi, casă de noapte”, „Călătoria oamenilor Cărţii” şi „Străveacul şi alte vremi”) şi volume de povestiri, traduse în mai multe limbi de circulaţie internaţională.
În 2018, „Rătăcitorii”, romanul la a cărui lansare „The Bookseller” afirma că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viaţă de care n-aţi auzit”, a fost recompensat cu Man Booker International Prize.
Romanul „Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor” (2009) a fost transpus cinematografic în 2017 de regizoarea Agnieszka Holland şi a obţinut Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.
Vineri, de la ora 12.00, ora României, va fi anunţat premiul Nobel pentru Pace, iar luni, 14 octombrie, de la ora 12.45, va fi anunţat premiul Nobel pentru Economie.
Anul acesta, fiecare premiu constă în 9 milioane de coroane suedeze (în jur de 937.000 de euro), care se împart între laureaţi dacă sunt mai mulţi.
Ceremoniile oficiale de înmânare a premiilor Nobel vor avea loc la Stockholm şi Oslo pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului acestor distincţii, industriaşul şi filantropul suedez Alfred Nobel (21 octombrie 1833 - 10 decembrie 1896).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...