„Greenlights/ Undă verde”, biografia actorului american Matthew McConaughey, va fi editată de Rao şi lansată în jurul datei de 25 septembrie în România.
Apărută acum aproape un an în Statele Unite ale Americii, „Greenlights” a devenit rapid una dintre cele mai cautate cărţi de memorii şi a rămas până în prezent în top 3 cele mai vândute cărţi din domeniu pe Amazon. Este şi una dintre cele mai apreciate şi comentate cărţi pe site-urile de specialitate.
Volumul celebrului autor american este unul inovativ si remarcabil. Deşi autobiografie, aceasta poate fi condiderat un manual al visului uman, o trecere prin viaţa reală care duce la succes.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Paginile sale funcţionează „precum un medicament cu gust plăcut, precum câteva tablete de aspirină în locul unei vizite la medic, precum o navă spaţială condusă către planeta Marte fără a avea nevoie de un certificat de pilotaj, precum mersul la biserică fără a trebui să te naşti din nou, precum hazul de necaz", spune autorul.
„Autoproclamat un om norocos, Matthew McConaughey se consideră un povestitor de meserie, scrie poezie şi este un muzician ratat (dar încă e timp şi pentru asta). Este un excelent camarad de drum, crede că e în regulă să bei o bere în drum spre templu şi se simte mai bine când e transpirat după o zi de muncă. Un bărbat cu multe intenţii, Matthew se simte acasă în lume, îi place să compare înainte să pună în contrast şi caută constant numitorii comuni din viaţă. Trubadur, fluierător talentat, luptător de wrestling, etimolog prescriptiv şi călător prin lume, crede că cicatricele sunt tatuaje originale şi are mai mult păr natural la cincizeci de ani decât avea la treizeci şi cinci. Greenlights. Undă verde este prima s-a incursiune în lumea literară în calitate de autor”, potrivit editurii Rao.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.