Balerinii de la Opera din Paris, au realizat, fiecare de acasă, un spectacol-omagiu personalului medical, pe muzica lui Serghei Prokofiev din "Romeo şi Julieta", realizat de Cédric Klapisch.
De mai bine de o lună şi după măsurile de interzicere a adunărilor cu mai mult de 1.000 de persoane, este imposibil să mergi la operă sau la teatru. Ca să nu-şi întrerupă antrenamentul, balerinii de la Opera din Paris au adus un omagiu personalului medical în felul lor. Fiecare de la el de acasă, s-a filmat în timp ce dansa. Filmările au fost montate de regizorul Cédric Klapisch.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Ştim că nu putem salva vieţi, dar putem să aducem bucurie oamenilor. Toţi balerinii au fost foarte motivaţi să ofere acest mesaj", a explicat Cyril Mitilian, unul dintre ei.
Coregrafia nu a fost impusă, mici fragmente din viaţa balerinilor izolaţi se văd printre paşii de dans, alături de copii, din bucătărie, de pe balcon, din pat sau din curtea casei.
Muzica, semnată de Seghei Prokofiev, exprimă teamă şi speranţă, un anume ecou al realităţii noastre.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.