Audrey Azoulay a fost realeasă, marţi, cu o largă majoritate, pentru al doilea mandat de patru ani în fruntea UNESCO, organizaţia Naţiunilor Unite cu sediul la Paris care promovează educaţia, cultura şi conservarea patrimoniului, a anunţat aceasta din urmă.
„Sincere felicitări în numele tuturor statelor membre pentru realegerea dumneavoastră”, a declarat Santiago Irazabal Mourao, ambasador permanent al Braziliei la UNESCO, devenit preşedinte al conferinţei sale generale, potrivit AFP.
Aleasă în 2017, Azoulay, a fost singura în cursa pentru acest nou mandat şi a obţinut 155 de voturi „pentru” de la 165 de votanţi (9 „contra” şi o „abţinere”).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Vă mulţumesc din inimă pentru această încredere atât de clar exprimată”, a reacţionat directoarea generală a organizaţiei, primită cu aplauze la UNESCO.
Audrey Azoulay a fost aleasă în noiembrie 2017, după ce a fost ministru al Culturii în guvernul preşedintelui socialist François Hollande. Este o tradiţie ca directorii generali să aibă mai multe mandate.
La mijlocul lui octombrie, Consiliul executiv al organizaţiei (format din 58 de membri) a luat decizia, 55 de voturi din 57 prezente, de a „recomanda” candidatura ei, validată la cea de-a 41-a sesiune a UNESCO care s-a deschis marţi la Paris.
Audrey Azoulay a preluat funcţia într-un context deteriorat, în special din cauza retragerii SUA şi a Israelului, care a coincis cu alegerea ei. Cele două ţări acuzau instituţia de părtinire pro-palestiniană.
Aceste tensiuni au dispărut, anturajul directoarei generale considerând posibilă întoarcerea celor două ţări în cadrul organizaţiei pe termen mediu.
UNESCO a participat în ultimii ani la mai multe proiecte emblematice, precum reconstruirea oraşului Mosul, ajutor pentru patrimoniul Libanului după explozia din portul Beirutului şi acţiuni în favoarea educaţiei în timpul pandemiei.
Azoulay, a doua femeie în fruntea UNESCO, fiind singura femeie din Hexagon care conduce o mare organizaţiei a Naţiunilor Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.