Centrul de Resurse în Fotografie (CdRF), primul şi singurul proiect de acest gen din România dedicat fotografilor amatori şi profesionişti, anunţă un apel de rezidenţă adresat artiştilor vizuali, în special celor care lucrează preponderent cu fotografia. Apelul este deschis până pe 13 februarie şi are ca temă sexualizarea femeii şi a feminităţii în cadrul unei minorităţi din România.
Centrul de Resurse în Fotografie, care şi-a propus să sprijine dezvoltarea şi profesionalizarea comunităţii fotografice din România, dar şi să ofere o mai bună prezenţă şi vizibilitate fotografiei româneşti pe pieţele internaţionale, organizează în perioada 23 februarie - 23 martie prima sa rezidenţă artistică. Aceasta va presupune colaborarea dintre doi artişti vizuali care lucrează preponderent cu fotografia pentru realizarea uneia sau mai multor lucrări, având ca temă explorarea sexualizării femeii şi a feminităţii în cadrul unei minorităţi, de la propagarea fenomenului până la trăsături comune, cutume şi repercusiuni care se regăsesc în cadrul comunităţii.
Apelul este deschis până pe 13 februarie şi presupune trimiterea unui portofoliu şi a unei scurte descrieri a propunerii de proiect artistic pentru rezidenţă. Mai multe detalii pe cdrf.ro/rezidenta-artistica.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lucrările rezultate în urma rezidenţei vor fi expuse publicului în Bucureşti. De asemenea, artiştii selectaţi se vor întâlni cu publicul pentru a prezenta demersul artistic şi vor susţine un atelier sau masterclass pe un subiect relevant în contextul proiectului, la finalul proiectului.
Centrul de Resurse în Fotografie îmbină programe educaţionale cu oportunităţi de lucru, expunere, producţie şi vânzare de fotografie, având focus pe fotograf şi nevoile sale, de la workflow şi organizare tehnică până la expunere, promovare şi sprijin în demersuri artistice.
Centrul de Resurse în Fotografie propune, de asemenea, cursuri de specializare pentru fotografi, întâlniri pentru networking şi discuţii despre fotografie, servicii personalizate în funcţie de nevoile acestora şi un demers susţinut de vânzare de print, ca produs artistic.
În perioada următoare, în programul Centrului de Resurse în Fotografie se regăsesc CdRF FotoMarket, pe 11-12 februarie, la OTOTO Store, Calea Victoriei, 153, între orele 12:00-21:00. Vor fi prezenţi fotografii Adi Bulboacă, Cornel Lazia, Cristina Irian, Cristian Crisbăşan, PAC şi Sorin Florea, ale căror lucrări vor fi expuse în cadrul evenimentului, alături de cele ale Ioanei Moldovan, Hajdu Tamás şi Silviu Gheţie. De asemenea, seria atelierelor CdRF continuă cu "Rooftops" cu Cornel Lazia pe 25 şi 25 februarie şi atelierul de fotografie documentară cu Ioana Moldovan, între 2 şi 11 martie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.