Pentru revista americană săptămânală Time şi editorialista de cultură Stephanie Zacharek, anul în curs este cel mai prost din istoria omenirii, pentru mare parte dintre americani şi din cetăţenii lumii. Cel mai recent număr al revistei prezintă un cover cu cele patru cifre barate şi fraza: "Cel mai prost an din istorie".
Amintind de ultimele mari războaie, crize financiare sau pandemii care au avut loc acum cel puţin 80 de ani, jurnalista de la Time creionează un tablou sumbru al acestui an, între pandemie, decesul lui George Floyd sau contestările care au urmat alegerilor prezidenţiale americane.
Pe Twitter, internauţii au criticat acest articol, spunând că obligaţia de a petrece câteva zile acasă nu are legătură cu marile războaie ale secolului XX.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Trebuie să ai cel puţin 100 de ani pentru a-ţi aminti de Primul Război Mondial sau de epidemia de gripă spaniolă din 1918, cel puţin 90 de ani pentru a-ţi aminti de Marea Criză economică şi cel puţin 80 de ani pentru a-ţi aminti de al Doilea Război Mondial", scrie Stephanie Zacharek. "Dar restul dintre noi nu am fost niciodată pregătiţi pentru asta".
Şi pentru a numi evenimentele care au marcat anul, în acest caz "o reapariţie a dezastrelor ecologice care confirmă până la ce punct am distrus natura, alegeri contestate de un argument fantezist şi un virus probabil transmis de un liliac care poate afecta populaţia şi poate lua viaţa a 1,5 milioane de persoane în lume".
De formaţie critic de cinema, Stephanie Zacharek explică în continuare că "dacă 2020 era un film distopic, aţi fi întrerupt filmul după 20 de minute". În afară de faptul că este cel mai prost din istorie, anul acesta este "banal şi fad".
Editorialista de la Time concluzionează cu o speranţă pentru anul care vine. "Americanii sunt optimişti. De aceea aliaţii noştri ne apreciază chiar dacă râd de noi pe la spate - dar nu ne pasă! Optimismul nostru este trăsătura noastră de caracter cea mai ridicolă dar şi cea mai drăguţă. Viaţa nu este doar un frumos răsărit de soare, uneori trebuie să treci prin ore întunecate înainte".
Pe Twitter, textul a fost ironizat. "Este amuzant să vezi că această generaţie crede că a trăit cel mai prost an din istorie în timp ce se uita la Netflix". Alţii au scris: "Time spune că 2020 este cel mai prost an din istorie. Îmi imaginez universul pe cale să spună: "Aşteaptă puţin şi vei vedea...".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.