Reprezentanţii ALIS - Asociaţiei Lucrătorilor în Industria Spectacolelor, care au protestat sâmbătă, în faţa Guvernului, pentru a atrage atenţia autorităţilor de situaţia disperată în care se află industria creativă, i-au transmis ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, observaţii la lista de măsuri anunţată de acesta luni, subliniind că „o listă de (alte) promisiuni nu este de ajuns”, ci vor „măsuri concrete”.
Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, a transmis luni, într-un mesaj pe Facebook, că a urmărit protestul celor din industia creativă care a avut loc sâmbătă, în Piaţa Victoriei, şi că ceea ce au semnalat aceştia „este corect, este grav şi trebuie tratat cu prioritate”.
Urmare a acestei luări de poziţie, ALIS a precizat, într-un comunciat transmis News.ro, că apreciază reacţia ministrului Culturii drept „un pas necesar, dar nu suficient”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„După doi ani, o listă de (alte) promisiuni nu este de ajuns. Am schimbat deja trei guverne de când discutăm de aceste lucruri, le-am scris şi reluat cu fiecare în parte, am avut zeci de discuţii cu cei care au ocupat vremelnic funcţiile. Am auzit prea multe în aceşti doi ani şi am văzut prea puţine acţiuni concrete. Desigur, şi faptul că de-a lungul anilor s-au perindat 31 de miniştri ai culturii, este unul din motivele pentru care suntem astăzi în situaţia în care suntem. Dar nu e singurul. Motivul principal este că sectorul cultural neinstituţionalizat a fost aproape inexistent sau ignorat, în cel mai bun caz, şi că niciun ministru nu s-a aplecat real asupra problemelor acestui sector”, au transmis reprezentanţii ALIS.
Lucrătorii din industria spectacolelor i-au sugerat ministrului Culturii că are acum „ocazia să nu facă ce au făcut ceilalţi 30 de miniştri de dinainte”, şi să acorde acestui sector importanţa pe care o merită şi pe care şi-a câştigat-o prin performanţă, prin pregătirea oamenilor care fac parte din el şi prin contribuţia substanţială pe care a adus-o în ultimii ani nu doar la viaţa culturală a oraşelor, ci şi la cea economică.
„În cifre, nu în vorbe. Concret, legat de măsurile la care faceţi referire:
Schema de ajutor de stat
148 de milioane de lei alocaţi pentru schema de ajutor de stat reprezintă 30% din necesarul pentru acest sector; real este nevoie de 500 milioane de lei, adică 100 milioane de euro;
Dorim să discutăm aplicat despre alte posibile surse de finanţare pentru acest sector, în completarea bugetului pe care l-aţi anunţat; există variante deja identificate în colaborare cu MC;
Măsuri de redeschidere
Normele stabilite de INSP, CNSU, Ministerul Sănătăţii sunt luate fără a cunoaşte particularităţile acestui sector şi sunt în mod obiectiv discriminatorii faţă de sectorul privat;
Mai mult decât atât, normele în vigoare sunt la nivelul anului 2020, când nu exista nici vaccin, nici certificat verde;
Ministerul Culturii trebuie să aibă un cuvânt de spus în numele sectorului în aceste discuţii; de ele depinde posibilitatea/imposibilitatea organizării de evenimente culturale;
Sprijin pentru persoanele fizice
Acordarea de urgenţă a indemnizaţiei persoanelor fizice, 75% din salariu mediu, atâta timp cât există limitări de funcţionare a sectorului, cu proceduri de obţinere clare şi nebirocratice care să faciliteze accesul la aceasta indemnizaţie tuturor profesioniştilor din domeniu”.
Reprezentnaţii ALIS aşpteaptă şi o întâlnire cu ministrul Culturii pentru a discuta aceste subiecte şi pentru a găsi soluţii. „Oamenii din acest sector aşteaptă fapte şi măsuri reale. Pentru că, da, problemele sunt grave şi nu mai suportă amânare”.
Pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Invizibile a fost o acţiune lansată în contextul Zilei Culturii Naţionale, în Piaţa Victoriei, acţiune care a avut scopul de a atrage atenţia autorităţilor responsabile şi publicului larg asupra situaţiei disperate şi lipsite de perspectivă în care se găseşte industria de spectacole şi evenimente după aproape doi ani de la debutul pandemiei.
Evenimentul şi-a propus să facă vizibile publicului larg o serie de probleme structurale cu care industria de spectacole se confruntă în acest moment şi s-a confruntat în ultimii doi ani precum lipsa normelor clare de functionare, lipsa de ajutoare din partea statului pentru sectorul cultural, lipsa de înţelegere a modului in care sectorul functioneaza si lipsa unor masuri compensatorii pentru perioada in care sectorul nu a putut funcţiona.
Un demers: A.L.I.S. (Asociaţia Lucrătorilor în Industria Spectacolelor din România), la care s-au alăturat şi Asociaţia MUZE (Asociaţia pentru Teatru, Film, Muzică şi Dans) şi PaCTE (Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente) susţinut de AST - Alianţa Serviciilor de Ticketing şi AROC - Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi evenimente culturale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...