INFORMAŢII PERSONALE

 

Naţionalitate(-tăţi)

română

Data naşterii

10 iulie 1975

 

 

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ

 

Perioada

Din decembrie 2016
Deputat USR
Circumscripţia electorală nr. 34, Sibiu
Vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică Externă
Membru al Comisiei pentru Afaceri Europene
Membru în APCEMN - Comisia economică, comercială, tehnologică şi pentru probleme de mediu


mai 2016 - septembrie 2016

Funcţia sau postul ocupat

Secretar de stat

Activităţi şi responsabilităţi principale

coordonarea activităţilor şi a lucrărilor specifice procesului de închidere a programelor operaţionale aferente perioadei de programare 2007-2013; coordonarea activităţilor specifice generate de relaţia Ministerului Fondurilor Europene cu Parlamentul României pe domeniul de activitate

Numele şi adresa angajatorului

Ministerul Fondurilor Europene - Bucureşti

 

 

Perioada

2007 - mai 2016

Funcţia sau postul ocupat

Managing Partner / Trainer şi consultant

Activităţi şi responsabilităţi principale

Peste 40 de sesiuni de training pentru diferite instituţii beneficiare. (Managementul de Proiect, Negocierea, Proiecte Phare, Scrierea cererilor de finanţare, Competente sociale şi civice etc)

Numele şi adresa angajatorului

S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL ( www.structural-consulting.ro www.fonduri-structurale.ro ), Bucureşti

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

Accesarea şi managementul proiectelor finantate din fonduri structurale, consultanta în management de proiect, training în management de proiect, competente antreprenoriale, resurse umane etc.

Numele şi adresa angajatorului

European Consultants Organisation, Brussels, Belgium

 

 

Perioada

2009 - 2012

Funcţia sau postul ocupat

Expert în cadrul echipei de implementare a proiectului „Calitate în sănătate prin instruirea medicilor de familie”, finanţat din POSDRU

Activităţi şi responsabilităţi principale

Realizarea suportului de curs, funizarea efectivă şi raportarea a doua cursuri certificate CNFPA, un curs de Manager de proiect şi un curs de Formare de formatori.

Numele şi adresa angajatorului

Medright Experts - Beneficiar, Grupul de Consultanta pentru Dezvoltare DCG - partener in proiect

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

Training in management de proiect si formare formatori

 

 

Perioada

Ianuarie 2005 - Dec 2007

Funcţia sau postul ocupat

Coordonator naţional al campaniilor de informare FONDUL EUROPA - Programul de Informare al Delegatiei Comisiei Europene in Romania

Activităţi şi responsabilităţi principale

Dezvoltarea programelor şi coordonarea naţională în implementarea tehnică a proiectelor finanţate de Fondurile EUROPA B7-030 2004, 2005 şi 2006
Training tehnic pe Management de Proiect, Parteneriat, Raportare tehnică şi Financiară şi Comunicare pt. peste 60 de instituţii beneficiare de finanţare din Fondul EUROPA

Numele şi adresa angajatorului

Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

Organizaţie internaţională

 

 

Perioada

2001 - 2007

Funcţia sau postul ocupat

Senior PHARE Expert

Activităţi şi responsabilităţi principale

 

  1. Consultant şi expert pentru programele PHARE Access and EIDHR pentru Delegaţia CE în România

  2. Asesor pentru Fondul Europa 2003 Grant

  3. Evaluator observator pentru Delegaţia CE pentru Programul de Dezvoltare a Resurseor Umane - Coeziune Economică şi Socială

  4. Coordonator al implementării tehnice a proiectelor de informare naţională finanţate prin SPP Fondul EUROPA 2004, 2005

Numele şi adresa angajatorului

Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

 

 

 

Perioada

Septembrie 2006 - Mai 2007

Funcţia sau postul ocupat

Expert evaluator

Activităţi şi responsabilităţi principale

PHARE CES - MAO - Asistenţa tehnică pentru MMSSF
Social Services Grant Scheme - Asistenţa tehnică pentru MMSSF

Numele şi adresa angajatorului

ECO, Bucureşti
BBI, Bucureşti

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

 

 

 

Perioada

2004 - 2008

Funcţia sau postul ocupat

Consultant Tehnic şi Financiar/ Trainer

Activităţi şi responsabilităţi principale

Consultant pentru aspecte jurice, raportare şi management financiar pentru Proiectele Fondului Global (suma administrată 2.200.000 $)
Instruiri periodice privind procedura de achiziţii publice şi reglementari, management de proiect.

Numele şi adresa angajatorului

Salvaţi Copiii România, Bucureşti

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

ONG

 

 

Perioada

2003 - 2007

Funcţia sau postul ocupat

Trainer şi consultant

Activităţi şi responsabilităţi principale

Am realizat peste 15 sesiuni de instruire (Project Management, Negociere, Implementarea Proiectelor Europene, Scrierea propunerilor de finanţare etc) pentru diverse categorii de beneficiari (Consilii Locale şi Judeţene- Ialomiţa, Harghita, Bucureşti, Ministere - MAI; MIE; MT- ONG, societăţi comerciale, jurnalişti).

Numele şi adresa angajatorului

Institutul Român de Training IRT, Bucureşti

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

Formare

 

 

Perioada

Aprilie 2003 - Februarie 2004

Funcţia sau postul ocupat

Expert

Activităţi şi responsabilităţi principale

Coordonator asistenţă juridică în echipa de implementare a Centrului de Consiliere Anticorupţie pentru Cetăţeni. Proiecte finanţat de Guvernul Germaniei prin Pactul de Stabilitate.

Numele şi adresa angajatorului

Transparency International Romania, Bucureşti

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

 

 

 

Perioada

2001 - prezent

Funcţia sau postul ocupat

Secretar general/Formator

Activităţi şi responsabilităţi principale

Implicarea directă în organizarea şi furnizarea cursurilor de specialitate în domeniile achiziţii publice, managementul achiziţiilor şi resurselor, tehnici de negociere, parteneriat public-privat, cadru legal şi sisteme de certificare a calităţii. Implicarea directă în organizarea conferinţelor şi întâlnirilor organizate în cadrul asociaţiei.
Consultant şi consilier pentru problemele juridice.

Numele şi adresa angajatorului

Asociaţia Română de Drept pentru Dezvoltare - IDLO Alumni

 

 

Perioada

2000 - 2001

Funcţia sau postul ocupat

Consilier Juridic

Activităţi şi responsabilităţi principale

Asistenţă juridică în dreptul muncii, comercial şi civil.
Asistent negociator pentru contracte şi litigii.
Redactor şi editor pentru Legal HEBDO - revista de drept editată de această firmă.

Numele şi adresa angajatorului

Bertagna Gruia Dufaut Gruia - BGDG SRL, Bucureşti

 

 

Perioada

Februarie - Iulie 2000

Funcţia sau postul ocupat

Coordonator de curs

Activităţi şi responsabilităţi principale

Activitatea în cadrul IDLO a presupus implicarea directă în organizarea şi furnizarea cursurilor de specialitate pe drept

Numele şi adresa angajatorului

IDLO - International Development Law Organisation, Roma, Italia

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

Organizaţie internaţională

 

 

Perioada

1996 -1999; 1999 -2001

Funcţia sau postul ocupat

Vicepreşedinte/ Preşedinte Naţional

Activităţi şi responsabilităţi principale

Implicat direct din 1996 în procesul de creare şi în planul de dezvoltare pentru asociaţie. În 4 ani, ELSA s-a extins de la 2 filiale locale lipsite de activităţi la 8 filiale active

Numele şi adresa angajatorului

ELSA (European Law Students Association) România, Bucureşti

Tipul activităţii sau sectorul de activitate

ONG

 

 

Perioada

1996 - 1999

Funcţia sau postul ocupat

Coordonator Program Asistenţă Juridică

Activităţi şi responsabilităţi principale

Consultant şi consilier pentru problemele juridice ale clienţilor INFOTIN.
Supervizarea Programului la nivel naţional.
Organizarea activităţii de cercetare

Numele şi adresa angajatorului

INFOTIN
Centrul de Informare şi Documentare pentru Tineret în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, Bucureşti

 

 

EDUCAŢIE ŞI FORMARE

 

Perioada

Decembrie 2013

Calificarea / diploma obţinută

Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene

Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite

Abilitati de prezentare, Metode de invatare

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare

Grupul de Consultanta pentru Dezvoltare

Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională

Nivel ISCED=5

 

 

Perioada

4 noiembrie - 18 noiembrie 2009

Calificarea / diploma obţinută

Formare de formatori

Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite

Abilitati de prezentare, Metode de invatare

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare

Grupul de Consultanta pentru Dezvoltare

Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională

Nivel ISCED=5

 

 

Perioada

21 octombrie - 18 noiembrie 2009

Calificarea / diploma obţinută

Manager de proiect - certificat ANC/CNFPA

Disciplinele principale studiate / competenţe profesionale dobândite

Managementul proiectului

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare

Grupul de Consultanta pentru Dezvoltare DCG

Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională

Nivel ISCED=5

 

 

Perioada

2005 - 2006

Calificarea / diploma obţinută

Instructor certificat internaţional în Fonduri Structurale

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare

Institutul Naţional de Administraţie - MAI; Institut für Europäische Politik si InWent Germany

Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională

Nivel ISCED=5

 

 

Perioada

2002 -2003

Calificarea / diploma obţinută

Master în Management de Proiect

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare

Universitatea Politehnică din Bucureşti - CPRU

Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională

Nivel ISCED=5

 

 

Perioada

Februarie -Iulie 2000

Calificarea / diploma obţinută

Certificate de formare pentru specialişti în drept pe domeniul dezvoltarii durabile şi Curs de formare de formatori

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare

International Development Law Institute -Roma, Italia

Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională

Nivel ISCED=5

 

 

Perioada

1994 - 1998

Calificarea / diploma obţinută

Licenţiat în drept

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / furnizorului de formare

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept

Nivelul în clasificarea naţională sau internaţională

Nivel ISCED=5A

 

 

APTITUDINI
ŞI
COMPETENŢE
PERSONALE

 

Limba(i) maternă(e)

Română

Limba(i) străină(e) cunoscută(e)

 

Autoevaluare

Înţelegere

Vorbire

Scriere

Nivel european (*)

Ascultare

Citire

Participare
la conversaţie

Discurs oral

Exprimare scrisă

LIMBA ENGLEZĂ

C2

Utilizator experimentat

C2

Utilizator experimentat

C2

Utilizator experimentat

C2

Utilizator experimentat

C1

Utilizator experimentat

LIMBA FRANCEZĂ

B1

Utilizator independent

B1

Utilizator independent

B1

Utilizator independent

A2

Utilizator de bază

A2

Utilizator de bază

LIMBA ITALIANĂ

B1

Utilizator independent

B2

Utilizator independent

A2

Utilizator de bază

A1

Utilizator de bază

A1

Utilizator de bază

 

Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine

Competenţe şi abilităţi organizatorice

  • Membru fondator în România şi Secretar General din 2002 al Asociaţiei Române de Drept pentru Dezvoltare IDLO Alumni, un ONG specializat în instruirea în domeniul juridic (legal training)

  • Membru fondator al Asociaţiei Beneficiarilor de Fonduri Europene

Competenţe şi cunoştinţe de utilizare a calculatorului

  • Excelente abilităţi de folosire a computerului

  • Desktop publishing, Internet

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

 

 

  • Membru al asociaţiilor profesionale :

    • IDLO Roma - Organizaţia Internaţională de Drept pentru Dezvoltare

    • Membru al Baroului Bucureşti - Cabinet individual de avocatura cu 8 ani de experienţă profesională

  • Publicaţii

  • Ghid Juridic Pentru Protecţia Copilului şi a Familiei. Un instrument complet pentru specialistul ce activează în domeniul protecţiei copiiilor, învăţători, profesori şi simplii cetăţeni.

  • Ghid Anticorupţie pentru Cetăţeni. Un manual cuprinzând instrumentele legale la dispoziţia cetăţenilor pentru a lupta împotriva corupţiei. Manualul a fost realizat în timpul colaborării cu TI România, iar eu am fost unul dintre cei trei autori.

  • Membru al Grupului de Redactare Strategia Naţionala de Dezvoltare Durabilă a României -2008.

  •