La propunerea USR şi cu o întârziere de aproape două săptămâni, Parlamentul a adoptat, marţi, o declaraţie la împlinirea unui an de la declanşarea războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, a precizat deputatul USR Dan Barna.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Declaraţia adoptată astăzi a fost depusă de USR acum mai bine de două săptămâni. USR a propus această declaraţie pentru ca Parlamentul României să fie în rând cu parlamentele Europei civilizate şi democratice, să nu mai fim ciuca miştourilor cu indolenţa preşedintelui, cu reacţii la 2-3 săptămâni după ce Republica Moldova ne spune că este în criză. Declaraţia aceasta reprezintă un gest politic corect, este normal să fim alături de o ţară căreia îi sunt violate femeile, îi sunt ucişi copiii şi tinerii de către un agresor care este Federaţia Rusă. Este inacceptabil, însă, că trompetele Rusiei au vorbit astăzi, minute în şir, de la tribuna Parlamentului României”, a afirmat Dan Barna, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, potrivit comunicatului de presă al USR.

În declaraţia adoptată marţi, Parlamentul reafirmă solidaritatea României cu Ucraina şi reconfirmă susţinerea pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în limitele frontierelor recunoscute internaţional.

Totodată, este condamnat ferm războiul de agresiune al Federaţiei Ruse şi se cere acesteia să îşi retragă de urgenţă toate forţele militare şi echipamentele de pe întreg teritoriul Ucrainei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.