Camera Deputaţilor a fost convocată luni în sesiune extraordinară pentru modificarea legislaţiei privind urşii, în urma tragediei din Munţii Bucegi, a decis joi conducerea forului legislativ. Plenul va lua act şi de demisia deputatului USR Dan Barna, în urma alegerii sale în Parlamentul European.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şedinţa Camerei Deputaţilor a fost convocată în sesiune extraordinară, luni, 15 iulie, începând cu ora 15.00, în format hibrid.

Pe ordinea de zi se află Proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Proiectul a fost adoptat de Senat în data de 6 noiembrie 2023.

Pe agenda şedinţei de luni se află şi Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei deputatui USR Dan Barna. Cel care îi va lua locul lui Barna în Camera Deputaţilor este Marius Vulcan, din Sibiu.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat o sesiune extraordinară pentru modificarea legislaţiei, după tragedia tinerei ucise de urs.

El a afirmat că a discutat cu ministrul Mediului şi cu preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis şi a ţinut să precizeze că nu va fi dat liber la împuşcat urşii pe teritoriul României, fiecare cum dorim ci vor fi abordate zonele cu riscuri mari.

Ciolacu a mai arătat că din discuţiile cu cei din domeniu, este o aglomeraţie de urşi, în anumite zone, pentru că nu mai au mâncare suficientă şi de aceea coboară.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat miercuri, din SUA, la tragedia din Munţii Bucegi în care o tânără a fost ucisă de urs, el afirmând că s-a ajuns prea departe şi este foarte îngrijorat. Iohannis a spus că l-a şocat evenimentul, mai ales că sâmbătă a fost şi el pe un traseu din Munţii Bucegi, şi să afle apoi că foarte aproape de locul în care s-a aflat s-a întâmplat această nenorocire.

El a mai spus că problema cu urşii nu este deloc nouă, şi clasa politică a reacţionat de fiecare dată, la aceste incidente nefericite, doar punctual, iar dacă vrem în continuare să avem un turism sănăto şî în România, trebuie să înţelegem că nu putem să lăsăm amenii să fie omorâţi de animale.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.