Comisiile reunite pentru Afaceri Europene şi Buget ale Parlamentului European au adoptat astăzi Facilitatea de Creştere pentru Republica Moldova, un program de asistenţă financiară în valoare totală de aproape 2 miliarde de euro, anunţă joi europarlamentarul USR Dan Barna. El precizează că adoptarea acestei Facilităţi este extrem de importantă, având în vedere că Republica Moldova rămăsese singurul stat candidat la aderare care nu beneficiază de nicio formă de fonduri de pre-aderare, aşa cum a avut România la vremea sa, fondurile PHARE.
”Din suma totală de 1,92 miliarde de euro, 420 de milioane vor fi alocate componentei de granturi nerambursabile pentru Republica Moldova, iar restul de 1,5 miliarde reprezintă împrumuturi garantate cu sprijinul Uniunii Europene”, explică în context europarlamentarul USR Dan Barna, raportor RENEW pe acest dosar.
Votul din Parlamentul European deschide calea aşa-numitei proceduri de trialog între Comisia Europeană, Consiliul European şi Parlamentul European în care se va decide forma finală a legislaţiei. Trialogurile sunt programate să înceapă în luna februarie cu dorinţa de a ajunge la votul final în plenul legislativului în luna martie.
USR precizează că a făcut constant demersuri pentru a sprijini Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană.
„România a putut să se modernizeze cu ajutorul fondurilor europene într-un ritm accelerat. Fiecare dintre noi simţim, vedem asta, este incontestabil. Fraţii şi surorile noastre din Republica Moldova merită şi ei şansa de a trăi într-o ţară care se dezvoltă, care oferă o calitate a vieţii din ce în ce mai bună pentru cetăţenii săi. Cetăţenii Republicii Moldova, cu Rusia în ceafă, au arătat clar că îşi doresc să fie parte din familia europeană, că direcţia lor este spre Vest şi este datoria noastră să facem tot ce putem pentru a-i susţine pe acest parcurs”, afirmă preşedinta USR, Elena Lasconi.
Europarlamentarul Dan Barna subliniază că „adoptarea acestei Facilităţi este extrem de importantă, având în vedere că Republica Moldova rămăsese singurul stat candidat la aderare care nu beneficiază de nicio formă de fonduri de pre-aderare, aşa cum a avut România la vremea sa, fondurile PHARE de pildă. Atât Balcanii de Vest, cât şi Ucraina au această Facilitate în vigoare”.
Faţă de versiunea iniţială înaintată de Comisia Europeană, Parlamentul a adus mai multe îmbunătăţiri, cum ar fi creşterea procentului de prefinanţare, asigurarea garanţiei pentru împrumuturi dintr-un fond separat şi altele.
„Semnalul dat cetăţenilor Republicii Moldova este crucial: Uniunea Europeană este un partener solid al Chişinăului, iar parcursul către aderare aduce deja beneficii concrete. În ciuda unor discursuri aiuritoare, Uniunea este puternică şi nu-şi va abandona vecinii în faţa tacticilor subversive ale Rusiei”, adaugă Dan Barna.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.