Gigantul Facebook a fost amendat cu zece milioane de euro (11,4 milioane de dolari) din cauza lipsei de transparenţă în ceea ce face cu datele utilizatorilor,...
Curtea Supremă a Statelor Unite a respins luni un recurs depus de trei organizaţii ecologiste împotriva construirii zidului promis de Donald Trump la frontiera...
Oficialii din oraşul german Roth le-au interzis copiilor să-şi mai pună dorinţele în pomul public de Crăciun din cauză că ar încălca legea europeană a...
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara au decis ca fetiţa de şapte ani din Petroşani care...
Robert Tiderle, administratorul agenţiei Papaya Advertising, a declarat pentru News.ro că a avut autorizaţie din partea părinţilor, precum şi toate actele...
Intemperiile care afectează Italia de duminică s-au soldat cu nouă morţi, a anunţat Protecţia Civilă, iar numeroase şcoli erau închise în întreaga...
Directorul general al Apple, Tim Cook, va aprecia noile reglementări europene şi va exprima sprijinul companiei pentru legi ferme în Europa şi Statele Unite...
Cinci adolescente dintr-un centru pentru minori din Iaşi se află internate în spital, în urma intoxicaţiei cu substanţe etnobotanice, Direcţia pentru...
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au închis temporar linia gastronomică a supermarketului Profi din...
Autorităţile elene căutau trei persoane date dispărute pe o insulă, în urma unei puternice furtuni mditareneene care a deversat ploi torenţiale în...
Bilanţul puternicului tafun care a afectat Filipinele a crescut la 81 de morţi şi ar putea să mai crească, au anunţat autorităţile miercuri, în timp ce...
Unsprezece oameni au murit, iar cinci erau în continuare daţi dispăruţi în urma unei viituri în Parcul Naţional Pollino din Calabria, în sudul Italiei, a...
Cel puţin zece persoane au murit în sudul Italiei, în urma unor inundaţii provocate de ploi puternice, în Parcul Naţional Pollino, în Calabria, a anunţat...
Speranţa de a găsi supravieţuitori scade la Genova, în nordul Italiei, după surparea unui pod rutier, soldată cu cel puţin 39 de morţi şi care a...
Un reprezentant al Protecţiei Civile italiene Angelo Borrelli a revizuit numărul victimelor surpării unei lungi porţiuni din viaductul autostrăzii A10, la...
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, afirmă că terasa din Neptun unde el şi o colegă au fost...
Polemica se amplifică în Grecia pe tema unor greşeli care au condus la moartea a 82 de persoane în incendiul care a devastat luni regiunea Atenei, în...
Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au găsit, luni, deschisă o unitate din Eforie Nord pentru care s-a dispus...
Uniunea Europeană (UE) şi Japonia au semnat marţi, la Tokyo, un vast acord de liber-schimb, care se vrea un ”mesaj puternic împotriva protecţionismului”...
Un adevărat arsenal de noi reguli a intrat vineri în aplicare în Uniunea Europeană (UE), în vederea unei mai bune protecţii a datelor personale în era...
Mai multe site-uri americane de ştiri au devenit inaccesibile utilizatorilor europeni după intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecţia...
CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg nu a reuşit să convingă în scuzele pe care le-a prezentat în Parlamentul European (PE), aşa cum a făcut-o deja în faţa...
Compania rusă în domeniul securităţii cibernetice Kaspersky Lab a anunţat că-şi mută anumite operaţiuni de la Moscova în Elveţia, după ce Guvernul...
Cofondatorul WhatsApp Jan Koum a anunţat că pleacă de la serviciul de mesagerie instantanee, proprietatea Facebook, relatează Reuters.
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a propus un pachet de măsuri, printre care şi extinderea protecţiei consumatorilor în mediul online, menit să...