Cinci camere ale Complexului Vox Maris din Costineşti au fost inundate, marţi după-amiază, în urma unei ploi torenţiale, acestea fiind închise temporar de...
Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda, care este principala agenţie care supraveghează Apple în Uniunea Europeană, a deschis o a treia investigaţie...
Senatorul USR Vlad Alexandrescu cere Autorităţii Naţionale de Protecţia Copilului şi Avocatului Copilului să facă anchetă în cazul adopţiei fetiţei de...
Protecţia Civilă neozeelandeză a emis duminică o alertă de tsunami, pe care a ridicat-o ulterior, în urma unui cutremur de magnitudinea 7,4 înregistrat la...
O avocată liberală în vârstă de 45 de ani, Zuzana Caputova, a devenit sâmbătă - prima femeie - aleasă preşedintă a Slovacei, o ţară cu 5,4 milioane...
Un jihadist, două partenere ale sale şi cei nouă copii minori ai acestora au fost predaţi marţi justiţiei franceze, după ce au fost transferaţi din...
Pronunţarea în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu, fiind...
Un judecător federal american a blocat - temporar - decizia preşedintelui Donald Trump de a folosi fonduri de la Departamentul Apărării pentru a finanţa...
Statul Washington, situat în nord-estul Statelor Unite, a devenit primul stat american care a legalizat transformarea rămăşiţelor umane în compost, în...
Premierul britanic a anunţat marţi o serie de compromisuri - inclusiv posibilitatea unui al doilea referendum şi rămânerea într-o uniune vamală temporară...
ICCJ amână pentru 27 mai pronunţarea în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la...
Un nou termen în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care este judecat şi Liviu Dragnea, are loc astăzi la Înalta Curte de...
Un cutremur cu o magnitudine de peste 6 a fost resimţit în estul El Salvador şi în Nicaragua, relatează Reuters.
Acorduri în valoare totală de peste 64 de miliarde de dolari au fost semnate la Summitul Noilor Drumuri ale Mătăsii organizat săptămâna aceasta la Beijing,...
Cel puţin 29 de turişti germani au fost ucişi miercuri într-un accident de autobuz pe Insula portugheză Madeira, potrivit unui nou bilanţ, în urma morţii...
Produse textile în valoare de peste 2,7 milioane de lei au fost oprite temporar de la comercializare în urma unui control făcut de Protecţia Consumatorilor la...
Comisia Europeană anunţă că Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord provizoriu privind consolidarea normelor de protecţie a consumatorilor...
Cardinalul Philippe Barbarin a fost condamnat joi, de un tribunal corecţional de la Lyon, la şase luni de închisoare - cu suspendare -, după ce a fost găsit...
Papa Francisc a recunoscut sâmbătă, în Panama, că Biserica Catolică ”rănită de păcatul său” ”nu a ştiut să asculte”, într-un mesaj adresat...
Papa Francisc a luat apărarea imigranţilor care nu sunt, în opinia sa, purtătorii unui ”rău social”, în America Centrală, de unde pleacă regulat...
Confederaţia Patronală Concordia afirmă că un proiect de OUG privind protecţia consumatorilor va afecta întreg mediul economic şi reprezintă un regres de...
Aplicarea sistematică a shariei - dreptul sacru islamic - în Grecia, în domeniul dreptului civil, în cazul minorităţii musulmane din Tracia de Vest este...
Un elicopter s-a prăbuşit în nordul Portugaliei, iar cei patru membri ai echipajului au murit sâmbătă seara, a anunţat duminică serviciul naţional...
Consiliul Concurenţei a anunţat, miercuri, că a declanşat o investigaţie pe piaţa echipamentelor de protecţia muncii, privind posibile înţelegeri între...
Trei pizzerii din municipiul Constanţa au fost închise temporar de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, după ce au fost descoperite mai multe nereguli,...