Cinci camere ale Complexului Vox Maris din Costineşti au fost inundate, marţi după-amiază, în urma unei ploi torenţiale, acestea fiind închise temporar de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPC) până la remedierea deficienţelor. Turiştii care stăteau în camerele respective au fost fie mutaţi în alte zone ale complexului, fie au fost despăgubiţi, părăsind unitatea de cazare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şeful CJPC, Horia Constantinescu, a declarat marţi seară, că reprezentanţii instituţiei au fost sesizaţi despre faptul că mai multe camere ale Complexului Vox Maris din Costineşti ar fi fost inundate.
La faţa locului s-au deplasat comisarii instituţiei care au constatat că acest complex are 400 de camere, dintre care 200 la parter, iar în urma ploii abundente de marţi dup-ăamiază, a refulat canalizarea în localitate, cinci dintre camere fiind inundate.
Reprezentanţii CJPC au oprit funcţionarea acestora până la remedierea deficienţelor.
Ocupanţii a două camere au fost relocaţi incinta aceluiaşi complex, iar turiştii care stăteau în celelalte trei camere au ales să părăsească complexul, fiind despăgubiţi pe loc la recepţie.
"Am hotărât să aplicăm avertisment, să ţinem camerele oprite până la remedierea deficienţelor, să verificăm că turiştii au fost cazaţi în condiţii bune. Mocheta va fi înlocuită imediat după uscare administratorul având pe stoc suficientă pentru această operaţiune", a afirmat Horia Constantinescu.
El a mai spus că turiştii respectivi nu aveau nimic de reclamat în afară de inundarea camerei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.