Trei pizzerii din municipiul Constanţa au fost închise temporar de comisarii de la Protecţia Consumatorilor, după ce au fost descoperite mai multe nereguli, printre care produse expirate, neetichetate, alimente ţinute în condiţii improprii şi spaţii neigienizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat, luni, că în urma unor sesizări au fost făcute controale la cele două pizzerii Evo din municipiul Constanţa şi la pizzeria OK.

În urma neregulilor descoperite, reprezentanţii CJPC au decis oprirea temporară a activităţii la cele trei pizzerii.

"Pentru cele trei locaţii s-a luat măsura opririi temporare a prestării de servicii pentru următoarele deficienţe: proceduri nesigure ce pun în pericol sănătatea umană, spaţii de depozitare neigienizate cu deficienţe majore, folosirea de ingrediente cu potenţial periculos asupra sănătăţii umane, deficienţe majore cu privire la etichetarea produselor, produse expirate”, a declarat Horia Constantinescu. 

Astfel, comisarii au găsit salam mucegăit, produse expirate chiar de o lună, alimente ţinute în condiţii improprii.

Şeful CJPC Constanţa a precizat că valoarea amenzilor va fi stabiliă marţi, după întocmirea documentelor necesare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.