Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, luni, într-un comunicat, că propunerea ca medalia de bronz la sol să fie acordată tuturor celor trei sportive,...
Conducerea Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) susţine că în bugetul pentru 2024 nu este inclusă sursa de finanţare...
Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii afirmă că a fost stabilit calendarul pentru soluţionarea revendicărilor angajaţilor, inechităţile salariale...
Echipa Olympiakos Pireu a remizat, scor 2-2, cu Volos, duminică, în etapa a 13-a din campionatul Greciei şi se află la trei puncte în spatele liderului...
Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, afirmă că există bolnavi de cancer care au murit din cauză că au fost nevoiţi...
Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România anunţă că zeci de vârstnici, proprietari de terenuri care deţin hotărâri judecătoreşti...
Federaţia de lupte din India (WFI) a fost suspendată pentru că nu a respectat termenul limită pentru alegerea unui succesor al preşedintelui său, acuzat de...
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” Marius Nistor a afirmat că greva profesorilor continuă şi că angajaţii din sistemul de...
Federaţia Internaţională de Gimnastică şi-a amânat până în luna iulie decizia cu privire la reintegrarea sportivilor ruşi şi belaruşi în...
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” avertizează public Guvernul că introducerea impozitării progresive va afecta în mod negativ dorinţa medicilor de a...
Federaţia Internaţională de Judo (IJF) a respins opt nume din delegaţia propusă de Rusia pentru a concura sub drapel neutru la Campionatul Mondial de la...
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a precizat, într-un mesaj postat miercuri seară pe Facebook, că este alături de Federaţia Română de Gimnastică şi că...
Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, susţine că pacientul cu patologie oncologică are nevoie de consiliere psihologică...
Federaţia Română de Şah a lansat un proiect naţional Educaţie prin şah care promovează beneficiile şahului pentru copii. Proiectul îşi propune să...
George Cosac a afirmat, vineri, după ce a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, că va îmbunătăţi în noul mandat proiecte...
Provincia canadiană Alberta a adoptat un proiect de lege care permite guvernului local - condus de curând de către un o femeie premier ultraconservatoare - să...
Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, vineri, că nu are bani pentru participarea sportivilor la competiţiile internaţionale şi face apel la donaţii.
Comisia de Control şi Disciplină a Federaţiei Ucrainene de Fotbal a decis, ca urmare a unei propuneri a Comisiei de Etică şi Fair Play, ca fostul...
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că renunţarea de către FR Schi-Biatlon la locul suplimentar primit din partea Federaţiei Internaţionale de Schi...
Campaniile de donare organizate de Federaţia Română de Rugby şi Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti vor continua în acest an, cu încă două...
Federaţia Română de Şah organizează, joi, de la ora 11.00, prima conferinţă de presă de la numirea noii conduceri. Printre invitaţi se află Monica...
Schioarea Ania Caill, cel mai bun sportiv din lotul de schi alpin al României, ar putea fi suspendată de Federaţia Română de Schi-Biatlon (FRSB), fiind...
Alergătoarea de sprint belarusă Krisţina Ţimanuskaia, care a refuzat să se întoarcă în ţară de teamă faţă de viitorul său, s-a declarat joi, în...
Premierul Florin Cîţu a anunţat că la întâlnirea pe care a avut-o joi cu reprezentanţii Federaţiei AGROSTAR la Palatul Victoria, şi-a luat angajamentul...
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat, marţi, că a "deschis calea reînfinţării Federaţiei Române de Patinaj", un sport cu mare...