Schioarea Ania Caill, cel mai bun sportiv din lotul de schi alpin al României, ar putea fi suspendată de Federaţia Română de Schi-Biatlon (FRSB), fiind astfel împiedicată să participle la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Bejing din 2022.
Sportiva şi managerul ei Ioan Achirilioaie, fost schior care în prezent o şi pregăteşte, se află, la momentul transmiterii acestei ştiri, în faţa Comisiei de Disciplină a FRSB, care discută sancţionarea lor.
„Este un film pe care Ania şi cu mine l-am tot văzut în anii din urmă, când, din cauza unui conflict pe care nu-l înţelegem, conducerea FRSB încearcă să ne împiedice să reprezentăm România la competiţiile mari. Aşa a fost şi la olimpiadele anterioare, aşa a fost şi la Campionatele Mondiale de la Cortina de la începutul acestui an… Nu înţelegem, realmente, cu ce le-a greşit sportiva Caill celor de la Federaţie, secretarului general Puiu Gaspar în special. Este pentru noi o enigma”, a declarat Achiriloaie pentru News.ro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Achiriloaie este, formal, acuzat că a vorbit împotriva Federaţiei, prin intermediul mai multor scrisori deschise pe care le-a trimis în anii din urmă, în special în momentele în care conflictul a escaladat iar sportiva Caill risca să nu ajungă la start.
„Nu mai putem, pur şi simplu nu mai putem să ne luptăm cu cei care de fapt ar trebui să ne sprijine, să ne ajute cu tot ce pot. Nu vrem nimic de la aceşti oameni, vrem doar să admită calitatea de sportive de top 100 mondial a Aniei şi să ne înscrie la concursurile în care să reprezentăm România, atâta tot”, a spus Achiriloaie.
Acesta a postat pe contul lui de Facebook o invitaţie la o conferinţă de presă pe care el şi sportiva o vor susţine în după-amiaza zilei de miercuri, la hotelul Hilton din Bucureşti, la ora 17.00.
„Vrem să spunem tuturor prin ce trecem, nu mai putem să tăcem şi să răbdăm. Dacă mai există cineva căruia să-i pese de schiul alpin, din Federaţie, din Comitetul Olimpic sau din Ministerul Sportului, ţi rugăm să ne fie alături şi să ne sprijine, pentru că nu mai putem, iar din cauza uzurii mentale sportiva este pe punctul de a renunţa la carieră la doar 25 de ani, când rezultatele, mai ales în probele de viteză în care este specialistă, abia încep să apară”, susţine Achiriloaie.
Ania Caill, sportivă cu dublă cetăţenie, română şi franceză, are ca „personal best” un loc doi la o cursă de coborâre în Cupa Europei, eşalonul doi al schiului de performanţă mondial.
Rezultatele oficiale din ultimele sezoane o plasează, fără echivoc, în vârful generaţiei actuale de schiori şi schioare care pot concura la nivel internaţional pentru România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.