Conducerea Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) susţine că în bugetul pentru 2024 nu este inclusă sursa de finanţare pentru schemele de sprijin pentru consumatorii de energie şi precizează că restanţele la plată sunt de peste trei miliarde de lei şi nici acestea nu sunt acoperite în buget.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
ACUE a transmis, printr-un comunicat de presă, că a constatat “cu mare îngrijorare că fondurile alocate pentru finanţarea reducerilor de preţ acordate clienţilor casnici şi noncasnici de energie sunt cvasi-inexistente, la Fondul de Tranziţie figurând suma de 0 lei”.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În consecinţă, Federaţia solicită Guvernului să confirme dacă suma alocată de 0 lei reprezintă decizia de a renunţa la schemele de sprijin pentru consumatorii de energie şi a precizat că în cazul menţinerii schemelor de sprijin, solicită asigurarea surselor de finanţare. 
 
“Bugetul de Stat pentru 2024 trebuie să includă sursele de finanţare pentru schemele de plafonare a preţului energiei în anul 2024 şi pentru plăţile restante din 2023. Ministerul Finanţelor Publice a ales să ignore problema existentă şi riscul real al unei situaţii extrem de periculoase pentru toţi cetăţenii României - imposibilitatea de fi alimentaţi cu energie”, a declarat Daniela Dărăban, directorul executiv al ACUE, federaţia care reuneşte o parte dintre cei mai mari furnizori de energie din România.
 
Sursa citată a menţionat că în momentul de faţă sunt 1,9 miliarde de lei în aşteptare la plată la Ministerul Energiei şi încă 1,8 miliarde de lei la ANPIS, pentru care nu există surse de finanţare. Totodată, ACUE subliniază că în acelaşi timp, trebuie bugetate sursele de finanţare aferente reducerilor de preţ, care vor fi aplicate în anul 2024, în cazul în care Guvernul României decide menţinerea schemelor de sprijin.
 
“Ignoranţa demonstrată prin proiecţia de buget supusă dezbaterii publice va fi plătită de consumatorii  de energie din România. Riscul intrării în insolvenţă al furnizorilor de energie este unul major şi va afecta tot sectorul energetic. În numele clienţilor din portofoliile membrilor noştri, avertizăm cu toată responsabilitatea că există ameninţarea iminentă de a fi în imposibilitatea asigurării energiei necesare, un colaps al sistemului energetic naţional fiind cât se poate de real”, a mai arătat Daniela Dăraban.
 
Conducerea ACUE a adăugat că “lipsa bugetelor corespunzătoare compensării schemelor de plafonare destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziţia de energie şi, implicit, continuitatea alimentării în siguranţă cu electricitate şi gaz a gospodăriilor şi companiilor în plină iarnă, reprezentând o încălcare a legislaţiei naţionale şi europene”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.