O „neînţelegere operaţională” a dus la uciderea a 15 lucrători umanitari în sudul Fâşiei Gaza, luna trecută, iar comandantul adjunct al unităţii israeliene implicate a fost demis „pentru furnizarea unui raport incomplet şi inexact”, a anunţat duminică armata israeliană (IDF), relatează BBC şi Reuters. Armata israeliană a constatat eşecuri profesionale şi încălcări ale ordinelor, dar nu şi o încercare de a ascunde incidentul, precizează IDF.
Paisprezece membri ai serviciului de urgenţă şi un angajat ONU au fost ucişi atunci când un convoi de ambulanţe ale Societăţii Palestiniene a Semilunii Roşii (PRCS), o maşină a ONU şi o maşină de pompieri a Apărării Civile din Gaza au fost atacate în apropiere de Rafah la 23 martie. Cei 15 oameni împuşcaţi au fost îngropaţi într-un mormânt puţin adânc, unde corpurile lor au fost găsite o săptămână mai târziu de către oficiali ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ai Semilunii Roşii Palestiniene.
Israelul a susţinut iniţial că trupele au deschis focul deoarece convoiul s-a apropiat „suspect” în întuneric, fără faruri sau lumini intermitente. Israelul a afirmat că deplasarea vehiculelor nu fusese coordonată sau convenită anterior cu armata. Însă o înregistrare video apărută ulterior arăta vehiculele cu luminile aprinse şi semnalele de urgenţă intermitente.
O înregistrare video recuperată de pe telefonul mobil al unuia dintre bărbaţii decedaţi şi publicată de Semiluna Roşie Palestiniană arată cum soldaţii trag asupra lucrătorilor de urgenţă în uniforme şi asupra ambulanţelor şi camioanelor de pompieri clar marcate, cu luminile aprinse.
O anchetă a Forţelor de Apărare Israeliene (IDF) asupra incidentului a constatat acum o serie de erori. De asemenea, armata spune că uciderea unui lucrător ONU a fost „o încălcare a ordinelor în cursul unui cadru de luptă”.
IDF susţine că trupele sale au deschis focul crezând că se confruntă cu o ameninţare din partea forţelor inamice. Ancheta sa a constatat că şase dintre victime erau membri Hamas şi a respins ideea că ar fi existat execuţii sumare, însă nu a prezentat dovezi privind afilierea angajaţilor respectivi la Hamas, deşi numele celor care au murit sunt toate publice.
„Ancheta a identificat mai multe erori profesionale, încălcări ale ordinelor şi un eşec în raportarea completă a incidentului”, a afirmat armata într-un comunicat. „Examinarea a stabilit că focul din primele două incidente a rezultat dintr-o neînţelegere operaţională a trupelor, care au crezut că se confruntă cu o ameninţare tangibilă din partea forţelor inamice. Al treilea incident a implicat o încălcare a ordinelor în timpul unui cadru de luptă”, a adăugat IDF.
Un ofiţer comandant urmează să fie mustrat şi un comandant adjunct să fie demis, a mai anunţat armata israeliană.
Comandantul adjunct a ordonat trupelor să deschidă focul asupra unor indivizi care ieşeau din vehicule despre care s-a stabilit ulterior că erau un camion de pompieri şi mai multe ambulanţe. Cu o oră mai devreme, soldaţii deschiseseră focul asupra unui alt vehicul despre care credeau că aparţine Hamas, iar comandantul adjunct a considerat că există o ameninţare, a explicat armata. Potrivit anchetei, comandantul adjunct nu a fost în măsură să recunoască vehiculele din cel de-al doilea incident ca fiind ambulanţe „din cauza vizibilităţii reduse pe timp de noapte”.
La aproximativ 15 minute după ce soldaţii au deschis focul asupra grupului de intervenţie de urgenţă, soldaţii au tras asupra unui vehicul palestinian al ONU. Armata spune că au existat „erori operaţionale cu încălcarea regulamentului”
IDF precizează că ofiţerul comandant va fi mustrat pentru „responsabilitatea sa generală pentru incident”, în timă ce comandantul adjunct va fi demis din funcţie pentru că era comandantul de teren şi pentru că a furnizat un „raport incomplet şi inexact” asupra incidentului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.