Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, luni, într-un comunicat, că propunerea ca medalia de bronz la sol să fie acordată tuturor celor trei sportive, Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, a fost lansată de avocaţii săi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Federaţia Română de Gimnastică a luat act de acuzaţiile internaţionale şi doreşte să clarifice anumite aspecte extrem de importante prin intermediul acestui comunicat de presă. Iniţiativa de acordare a medaliei de bronz tuturor celor trei sportive, Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, a fost propusă de avocaţii Federaţiei Române de Gimnastică, cu aprobarea prealabilă a Federaţiei. Conducerea Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), prin reprezentanţii săi, a luat toate demersurile necesare pentru a ajunge la acest consens. Subliniem faptul că anumite solicitări au fost făcute de partea americană pentru atingerea acestui obiectiv, iar partea noastră a respectat în mod constant aceste solicitări, fapt apreciat de reprezentantul american. În toată această perioadă, FRG a fost susţinută de Nadia Comăneci pentru a ajunge la un consens corect pentru toţi sportivii, având în vedere dificultăţile tehnice întâmpinate de Federaţia Internaţională de Gimnastică.
FRG, împreună cu partenerii săi, a căutat întotdeauna soluţionarea acestei dispute într-un mod care să arate respect şi apreciere pentru sportivii implicaţi”, a precizat FRG.
 
Forul român a cerut comunităţii de gimnastică să pună capăt atacurilor care le vizează pe cele trei gimnaste, dar şi pe Nadia Comăneci.
 
”Facem apel la întreaga comunitate de gimnastică, atât din ţară, cât şi din străinătate, să pună STOP atacurilor împotriva gimnastelor Jordan Chiles, Ana-Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca-Voinea, şi în special împotriva Nadiei Comăneci, al cărei sprijin a fost întotdeauna în favoarea tuturor celor trei sportive /trei medalii. FRG nu a fost niciodată de acord să ia o medalie”, se arată în comunicatul FRG.

Federaţia Internaţională de Gimnastică a confirmat, sâmbătă seară, că Ana Maria Bărbosu primeşte medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, ca urmare a deciziei Diviziei Ad Hoc a TAS. TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea.

Clasamentul primelor 5 locuri a devenit următorul, ca urmare a deciziei de sâmbătă: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) - 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) - 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) - 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) - 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).

Federaţia Americană de Gimnastică a depus duminică la Tribunalul de Arbitraj Sportiv probe video care, în opinia sa, dovedesc că Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz la gimnastică, în proba de sol, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Dovezile suplimentare au fost prezentate de USA Gymnastics la o zi după ce TAS s-a pronunţat în favoarea unui apel al Anei Bărbosu, căreia îi revine astfel medalia de bronz. Lui Chiles i s-a cerut să returneze medalia.

Bărbosu şi echipa sa au apelat la TAS susţinând că o contestaţie depusă de antrenoarea lui Chiles, Cecile Landi, cu privire la rezultatele probei a fost făcută după termenul de un minut şi că americancei nu ar trebui să i se acorde nota de 13,766 care a propulsat-o pe locul al treilea.

Dar USA Gymnastics a precizat că a furnizat TAS imagini video care nu au fost disponibile organismului de conducere înainte de decizia tribunalului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.