Federaţia Română de Gimnastică anunţă că este la curent cu poziţia emisă recent de către Comitetului Olimpic al Statelor Unite referitor la demersurile pe care aceştia doresc să le urmeze în legătură cu decizia TAS privind concursul de la sol.
Federaţia Americană de Gimnastică a depus duminică la Tribunalul de Arbitraj Sportiv probe video care, în opinia sa, dovedesc că Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz la gimnastică, în proba de sol, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Dovezile suplimentare au fost prezentate de USA Gymnastics la o zi după ce TAS s-a pronunţat în favoarea unui apel al Anei Bărbosu, căreia îi revine astfel medalia de bronz. Lui Chiles i s-a cerut să returneze medalia.
Bărbosu şi echipa sa au apelat la TAS susţinând că o contestaţie depusă de antrenoarea lui Chiles, Cecile Landi, cu privire la rezultatele probei a fost făcută după termenul de un minut şi că americancei nu ar trebui să i se acorde nota de 13,766 care a propulsat-o pe locul al treilea.
Dar USA Gymnastics a precizat că a furnizat TAS imagini video care nu au fost disponibile organismului de conducere înainte de decizia tribunalului.
Federaţia Internaţională de Gimnastică a confirmat, sâmbătă seară, că Ana Maria Bărbosu primeşte medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, ca urmare a deciziei Diviziei Ad Hoc a TAS. TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea.
Clasamentul primelor 5 locuri a devenit următorul, ca urmare a deciziei de sâmbătă: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) - 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) - 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) - 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) - 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...