O anchetă a fost demarată Capitală, după ce o femeie a sesizat Poliţia că a găsit-o pe sora sa decedată într-o locuinţă din Sectorul 4. Femeia nu mai fusese vîzută de câteva zile, iar vecinii s-au arătat deranjaţi de mirosul ce venea din apartament. În locuinţă a fost găsit şi fiul victimei, bolnav.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”Facem precizarea că ieri, 5 aprilie 2025, poliţiştii Secţiei 14 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, de la o adresă din Sectorul 4, se simte un miros specific unei zone insalubre. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, care au luat legătura cu vecinii şi au stabilit că mirosul provine dintr-unul dintre apartamente”, a precizat Poliţia Capitalei.

Sursa citată a explicat că, în urma discuţiilor purtate cu vecinii, aceştia ar fi afirmat că nu ar mai fi văzut femeia de o perioadă, iar la adresă se afla şi sora femeii, care a solicitat să fie sprijinită pentru a putea intra în locuinţă.

”Astfel, au fost solicitaţi pompieri din cadrul ISU-BIF pentru a pătrunde în locuinţă, iar ulterior, sora celei în cauză a intrat, pentru a verifica dacă femeia se află în apartament. Imediat după ce uşa a fost deblocată de către pompieri, în locuinţă a fost găsit fiul femeii, într-o stare ce necesita îngrijiri medicale şi atenţie imediată, având în vedere starea psiho-fizică a acestuia”, a mai transmis Poliţia.

Poliţiştii au acordat sprijin bărbatului şi au solicitat ambulanţa, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

”În acest timp, sora femeii, asistată de poliţişti a efectuat scotociri în apartament, inclusiv în zona dulapurilor şi sub salteaua patului, fără a identifica existenţa acesteia în locuinţă, iar la adresă a fost constatat faptul că există un mediu extrem de insalubru, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe bărbat. Astfel, sora femeii s-a angajat să se ocupe atât de curăţenia în apartament, cât şi de starea de sănătate a nepotului său”, au mai transmis poliţiştii.

Femeia s-a deplasat la Poliţie, unde a depus sesizare cu privire la dispariţia surorii sale, cazul fiind preluat de Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 4, demarând activităţi pentru depistarea acesteia.

”Astăzi, după ce femeia a început organizarea şi curăţenia în locuinţă, sub mai multe haine aruncate pe jos, a găsit-o pe sora sa”, a mai precizat sursa citată.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La data de 6 aprilie 2025, Poliţia Capitalei - Secţia 25, a fost sesizată direct, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi găsit-o pe sora ei, în vârstă de 74 de ani, decedată în locuinţa unde domicilia, în Sectorul 4”, anunţă, duminică după-amiază, Poliţai Capitalei.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 14, împreună cu un echipaj de prim-ajutor, care, din nefericire, a constatat decesul femeii.

Cercetările vor fi preluate de către Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.