Un fost militar britanic, judecat pentru că a transmis informaţii Iranului
Un fost militar britanic, Daniel Khalife, în vârstă de 23 de ani, care a ţinut prima pagină în 2023 după ce a evadat dintr-o închisoare agăţându-se sub...
Un fost militar britanic, Daniel Khalife, în vârstă de 23 de ani, care a ţinut prima pagină în 2023 după ce a evadat dintr-o închisoare agăţându-se sub...
Până la 600 de oameni au fost împuşcaţi mortal în câteva ore de militanţi având legături cu al-Qaida într-un atac comis în august asupra unui oraş...
Forţele armate americane au ucis 37 de ”terorişti” - inclusiv membri ai grupării Hurras al-Din, cu legături cu Statul Islamic (SI) şi Al-Qaida - în...
Australia anunţă joi că retrage decoraţiile ofiţerilor din armata australiană ale căror unităţi sunt acuzate de implicare în crime de război şi...
Preşedintele Joe Biden, care şi-a retras candidatura la un al doilea mandat, este acuzat de faptul că a făcut o nouă gafă, cu o zi înaintea comemorării a...
Candidaţii în alegerile prezidenţiale americane Kamala Harris şi Donald Trump, însoţiţi de şeful în exerciţiu al statului Joe Biden, au afişat miercuri...
Autorităţile pakistaneze anunţă vineri că au arestat un asociat apropiat al lui Osama ben Laden, fondatorul Al-Qaida şi ”creierul” atacurilor teroriste...
Canada a adăugat Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice Iran, pe lista entităţilor teroriste, iar Otawa poate bloca bunuri şi urmări...
Air Force One, cu preşedintele Bill Clinton şi prima-doamnă Hillary Clinton la bord, se afla, la 23 noiembrie 1996, în apropiere de Manila, când Secret...
Doi afgani, Abdul Karim şi Abdul Zahir - încarceraţi în Închisoare Militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba) până în 2017 -, s-au întors luni în...
Secretarul de Stat american Antony Blinken începe luni un turneu de o săptămână pe coasta de vest a Africii - Capul Verde, Coasta de Fildeş, Nigeria şi...
Ultimii militari francezi desfăşuraţi în Niger au prăsit această ţară vineri, marcând divorţul între Paris şi regimul militar instalat la putere în...
Primarul New Yorkului Eric Adams a făcut o gafă pe tema atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001, declarând că se poate întâmpla ”orice” în...
Misiunea ONU în Mali (MINUSMA) a fost închisă în mod oficial luni, după zece ani de desfăşurare în această ţară pradă a jihadiştilor şi a unei crize...
Serviciul german de informaţii interne (Bundesnachrichtendienst, BND) avertizează miercuri cu privire la un risc ”real” şi care se află ”la cel mai...
CEDEAO respinge drept ”inacceptabil” anunţul unei perioade de tranziţie de ”trei ani” al noului om puternic al Nigerului, generalul Abdourahamane Tiani,...
Suedia a ridicat nivelul alertei teroriste de la 3 la 4, pe o scală de cinci niveluri, anunţă joi Serviciul Siguranţei suedeze (Säpo), după ce Al-Qaida a...
Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) anunţă joi, într-o înregistrare audio postată pe Telegram, moartea liderului său Abu Al-Hussein al-Husseini...
Franţa a început marţi să-şi evacueze cetăţenii din Niger, unde un puci l-a răsturnat de la putere, la 26 iulie, pe preşedintele Mohamed Bazoum, iar...
Franţa va răspunde ”imediat şi inflexibil” în cazul atacării cetăţenilor săi, ameninţă Palatul Élysée, în urma unor manifestaţii, duminică, în...
Statele Unite au distrus armament şi echipament furate de către jihadişti din gruparea Al-Shabaab în Somalia, într-un atac aerian, în apropiere de o bază...
Şeful grupului paramilitar rus Wagner Evgheni Prigojin dezminte miercuri orice pierderi în trupele sale într-un atac revendicat de către o organizaţie...
Senatul american a adoptat miercuri o lege prin care anulează autorizarea dată Guvernului de a purta Războiul în Irak, la 20 de ani după invazia americană a...
Un jurnalist francez, Olivier Dubois, care era reţinut ostatic de la 8 aprilie 2021 de către gruparea jihadistă JNIM - acronimul arab al Grupului de...
Jihadistul Seif al-Adel, un fost membru al forţelor speciale egiptene stabilit în Iran, este liderul al-Qaida de când Ayman al-Zawahiri a fost ucis în vara...