Primarul New Yorkului Eric Adams a făcut o gafă pe tema atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001, declarând că se poate întâmpla ”orice” în ”cel mai bun oraş din lume”, inclusiv ca ”un avion să se zdrobească de (World) Trade Center”, relatează AFP.
”New York. Este un loc în care ne trezim în fiecare zi pentru a trăi totul, de la un avion care se zdrobeşte în (Turnurile noastre World) Trade Center şi cineva care sărbătoreşte deschiderea unui nou magazin”, a declarat Eric Adams într-un interviu, în weekend, la televiziunea locală PIX11, care i-a cerut să facă bilanţul lui 2023.
Didn’t think Eric Adams could top his comment that he would like to retire in the Golan Heights, but “come to NYC and experience 9/11” does it. Love how he describes the plane crushing into the tower like it’s them lighting the Christmas tree.pic.twitter.com/CSxSUoYJpH
— Richard Hanania (@RichardHanania) December 19, 2023
”Este un oraş foarte, foarte complicat şi de asta este cel mai bun oraş din lume”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Contactat luni de AFP, un purtător de cuvânt al Primăriei New Yorkului nu a retras declaraţiile primarului.
Atentatele jihadiste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, soldate cu 2.977 de morţi, au îngenuncheat New Yorkul după ce cele două Turnuri (Gemene) World Trade Center din Manhattan au fost distruse cu două avioane de către Al-Qaida.
Un predecesor îndepărtat al lui Adams, Rudy Giuliani, conducea New York City atunci, care a contribuitr la redresarea oraşului.
Eric Adams, care se află la putere de la 1 februarie 2022, este un fost căpitan de poliţie din aripa dreaptă a Partidului Democrat şi al doilea primar afroamerican din istoria Big Apple.
El se confruntă cu mai multe crize care-i afectează popularitatea - este vizat de o plângere în civil cu privire la agresiuni sexuale pe când era poliţist, în 1993, şi este afectat de o anchetă a poliţiei federale (FBI) cu privire la finanţarea campaniei electorale.
Eric Adams, în vârstă de 63 de ani, se află în dezacord cu Guvernul federal de la Washington pe tema afluxului migranţilor şi solicitanţilor de azil la New York de 18 luni, care ameninţă, în opinia sa, ”să distrugă” acest oraş construit pe valuri succesive de imigraţie.
”Punctul slab (al lui 2023) sunt în mod clar cei 150.000 de migranţi şi solicitanţi de azil, care reprezintă un obstacol pe drumul redresării oraşului”, a acuzat primarul la PIX11.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...