Simona Halep, locul 7 WTA, s-a calificat pentru a doua oară în carieră în semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (4), 6-1, pe jucătoarea chineză Shuai Zhang, locul 50 WTA. Acesta este cel mai bun rezultat pentru Simona Halep în acest an, la un grand slam. Ea a mai jucat în penultimul act la All England Club în 2014. Simona Halep a declarat, marţi, că se simte bine şi are energie şi consideră că face cel mai bun sezon al său pe iarbă, după ce a reuşit calificarea în semifinale la Wimbledon. În semifinale, românca o va întâlni ucraineanca Elina Svitolina, locul 8 WTA.
Shuai Zhang, 30 de ani, 1,77 metri înălţime, şi-a dominat adversara în prima parte a setului I. Cu un serviciu puternic, cu agresivitate, cu lovituri trimise cu lungimea şi unghiurile potrivite, chinezoaica a pus mingea unde a vrut, obligând-o pe Halep să alerge pe tot terenul. Aflată pe marginea păpastiei în acest set, la scorul de 1-4, 15-40, românca a trebuit să scoată la iveală întreaga ei energie şi toată ştiinţa jocului pentru a echilibra partida. Halep s-a bazat din nou pe puterea ei de luptă, pe munca neobosită pe care o depune pe teren şi a întors soarta întâlnirii.
Simona Halep a tras de ea, s-a agăţat de fiecare minge şi a căutat să lungească punctele. Scoasă din ritmul rapid pe care îl impusese şi obligată la rândul ei să alerge dintr-o parte în alta a terenului, Zhang a început să risipească puncte. Românca a devenit ea mai agresivă şi cea care dictează jocul. Scăpată din "încercuire", sportiva din Constanţa a jucat din ce în ce mai bine, fără să-şi mai coboare nivelul evoluţiei şi concentrarea.
Zhang a acuzat pierderea avantajului şi a setului I şi a devenit o pradă uşoară pentru adversara ei, în setul secund. Chinezoaica nu a mai avut soluţii, nici precizie şi a trebuit să se recunoască învinsă de o jucătoare mai bună.
Zhang a făcut repede 3-0, cu break în ghemul al doilea, apoi a condus cu 4-1. La acest scor, fostul lider WTA a salvat patru mingi de dublu break şi implicit de 1-5, într-un ghem cu şase egalităţi. A fost momentul care readus-o pe Simona Halep în set. În ghemul următor, ea a beneficiat de primele două mingi de break, fructificând-o pe a doua, apoi şi-a făcut în sfârşit uşor serviciul, egalând la 4. Setul a mers în tie-break, în care jucătoarea chineză a greşit mai mult şi Halep s-a impus cu 7-4, după 58 de minute de joc.
În setul al doilea, Shuai Zhang nu a mai avut replică, reuşind doar un ghem, la 0-1. Halep a defilat şi a câştigat cu 6-1, într-o oră şi 26 de minute, luându-şi revanşa după ce pierduse ultimele două meciuri în faţa sportivei din China.
Anterior, Zhang conducea cu 2-1 în partidele cu Halep. Victoriile chinezoaicei sunt din 2016, scoruri 6-4, 6-3, în turul I, la Australian Open, şi 6-0, 6-3, în optimi, la Beijing. Românca s-a impuns în 2012, în turul I la Indian Wells, scor 6-1, 6-1.
Simona Halep va da piept în semifinale cu câştigătoarea din partida Karolina Muchova (Cehia), locul 68 WTA - Elina Svitolina (Ucraina), locul 8 WTA.
Calificarea în semifinale este recompensată la Wimbledon cu un premiu de 588.000 de lire sterline (654.000 de euro) şi cu 780 de puncte WTA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.