După ce a luat parte la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, Tom Cruise, care a adus drapelul olimpic la Los Angeles pentru 2028, şi-a exprimat bucuria de a lua parte la acest eveniment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tom Cruise a coborât în rapel de pe acoperişul Stade de France pentru a purta simbolic drapelul olimpic pe motocicleta sa, la fel ca în filmele sale din franciza Mission Impossible.

Actorul american, prezent la Paris în timpul celor două săptămâni ale Jocurilor Olimpice, a făcut astfel o punte între Jocurile de la Paris din acest an şi cele de la Los Angeles, peste patru ani, în 2028.

"Jocurile Olimpice inspiră lumea", a recunoscut luni actorul. "Sunt foarte încântat că vor fi în Los Angeles, sunt, de asemenea, foarte fericit că sunt implicat, că am adus steagul Parisului la Los Angeles", a precizat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

Sosirea pe scenă a lui Tom Cruise nu fusese planificată de Thomas Jolly, regizorul acestei ceremonii de închidere organizată la Stade de France. El a explicat chiar că l-a lăsat pe starul de la Hollywood să facă ceea ce doreşte.

"A fost complet independent în ceea ce priveşte creaţia", a explicat el pentru BFMTV. "Putea face tot ce dorea pentru a reda culoarea Los Angeles-ului. A fost ca o invitaţie la noi, pentru că există decorul nostru, instalaţia noastră de lumini şi sunet... Aşa că a existat o sinergie".

"Ne-am întâlnit cu el când lucra la apariţia sa şi era într-adevăr foarte relaxat, foarte fericit să fie acolo", a mai spus Jolly.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.