Gruparea scoţiană Aberdeen s-a despărţit de managerul Jim Goodwin la doar 19 minute după înfrângerea de sâmbătă, scor 6-0, în deplasare, cu Hibernian, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Goodwin, în vârstă de 41 de ani, a fost numit în funcţie la 19 februarie anul trecut.

„Jim este un om bun, a dat totul aici. L-am întâlnit imediat după meci şi a venit şi m-a îmbrăţişat şi a spus pur şi simplu: „Ştiu, Dave, nu este suficient””, a declarat preşedintele clubului Aberdeen, Dave Cormack.

"Aşa că ne despărţim din motive evidente. De când am revenit de la Cupa Mondială, forma noastră în deplasare a fost abisală, forma noastră acasă a fost puţin mai decentă. Cred că şi unii dintre jucători trebuie să îşi asume responsabilitatea. Eu am 64 de ani, merg la meciurile echipei de aproape 60 de ani, îmi asum responsabilitatea. Sunt preşedintele clubului şi am supravegheat pe partea de fotbal schimbările pe care le-am făcut. La fel ca suporterii, m-am simţit destul de umilit astăzi şi îmi pare rău - fanii au fost geniali astăzi. Sunt destul de emoţionat pentru club. Înseamnă totul pentru mine. Este oraşul nostru natal", a adăugat Cormack.

Clubul Aberdeen şi-a concediat ultimii doi antrenori cu puţin timp înainte de a termina un an în funcţie.

Goodwin fusese recrutat cu un contract de doi ani şi jumătate de la rivalii de top St Mirren pentru a-l înlocui pe Stephen Glass, care a fost demis în februarie, la 11 luni după ce i-a succedat lui Derek McInnes, care a petrecut opt ani la conducere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.